Adama
Agreena
AGRICOVER

Plăți AFIR pentru bunăstarea animalelor!

Publicat: 10 mai 2024 - 14:09
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Plățile efectuate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), săptămâna aceasta, din FEADR, sunt în sumă de peste 13 milioane de euro pentru bunăstarea animalelor, informează astăzi un comunicat MADR transmis Agroinfo.

Beneficiarii fondurilor europene acordate prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale au primit fonduri nerambursabile în valoare totală de 13,26 milioane de euro. Plățile au fost realizate de AFIR în tranșele din 8 și 9 mai 2024 pentru decontarea cheltuielilor aferente intervenției DR-06 Bunăstarea animalelor.

anunt-afir_b

Astfel, AFIR a plătit 6,7 milioane de euro fermierilor care au beneficiat de plăți în favoarea bunăstării porcinelor (DR-06 Pachetul A), precum și 6,56 milioane de euro fermierilor care au solicitat plățile compensatorii pentru bunăstarea păsărilor (DR-06 Pachetul B).

Din suma totală plătită de AFIR în conturile fermierilor, 11,27 milioane de euro provin din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, iar diferența de 1,99 milioane euro reprezintă contribuția de la Bugetul Național.

Reamintim că fondurile publice nerambursabile sunt acordate în urma verificării și autorizării la plată de către experții AFIR a cheltuielilor realizate, în baza cererilor de plată primite de la beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în conformitate cu contractele de finanțare încheiate, precum și cu angajamentele asumate.

 

Vizualizat: 640 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Condiție APIA obligatorie plata ANT ovine/caprine pentru acest an!

Condiție APIA obligatorie plata ANT ovine/caprine pentru acest an!

03 iunie 2024 - 07:21

Ajutorul național tranzitoriu este subvenția cea mai populară în rândul crescătorilor de animale. Condiția obțigatorie pentru acest an este perioada de reținere în exploatații a ovinelor/caprinelor timp de 100 de zile de la data limită de depunere a cererii unice APIA, adică 7 iunie 2024.

Prezentați-vă urgent la APIA pentru a încasa subvențiile APIA hectar și cap animal!

Prezentați-vă urgent la APIA pentru a încasa subvențiile APIA hectar și cap animal!

03 iunie 2024 - 05:45

Pe ultima sută de metri! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) mai primește cererile unice pentru subvențiile APIA aferente acestui an doar în această săptămână. Termenul expiră la 7 iunie 2024!

Controale MADR legume și fructe!

Controale MADR legume și fructe!

02 iunie 2024 - 19:49

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF), a suplimentat în acest an cu 42% probele de legume și fructe din producția autohtonă ce vor fi verificate, față de aceeași perioadă a anului 2023. Măsura a fost dispusă întrucât suntem în plin sezon de comercializare a legumelor și fructelor românești, având ca obiectiv principal verificarea acestora din punct de vedere al conformității și al siguranței pentru consum.

Noul șef APIA mesaj urgent către primării!

Noul șef APIA mesaj urgent către primării!

01 iunie 2024 - 07:36

Noul director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) este Tinel Gheorghe. Ministrul agriculturii Florin Barbu nu a anunțat această numire însă pe site-ul APIA au fost făcute schimbările vineri, 31 mai 2024. Cornel Constantin Turcescu nu mai figurează director general, locul lui a fost luat de Tinel Gheorghe, numire politică.

Nou! Proprietarii terenurilor vecine, prioritate la cumpărarea terenurilor arabile!

Nou! Proprietarii terenurilor vecine, prioritate la cumpărarea terenurilor arabile!

01 iunie 2024 - 06:44

O nouă modificare legislativă a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului („Legea 17„) este propusă în prezent în Senatul României.

APIA foc continuu pentru plata subvențiilor APIA!

APIA foc continuu pentru plata subvențiilor APIA!

01 iunie 2024 - 06:01

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) lucrează foc continuu la acest sfârșit de săptămână pentru a primi cererile fermierilor pentru subvențiile aferente acestui an. Așadar, centrele județene APIA sunt deschise sâmbătă și duminică.

Mesaj URGENT APIA fermieri, crescători animale!

Mesaj URGENT APIA fermieri, crescători animale!

31 mai 2024 - 08:39

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură are un mesaj urgent pentru fermieri, crescători de animale în legătură cu plata subvențiilor APIA pe hectar și cap animal, aferente acestui an.

APROBAT de Guvern: Termen plata subvenției crescători de animale!

APROBAT de Guvern: Termen plata subvenției crescători de animale!

30 mai 2024 - 16:21

În ședința de Guvern din 30 mai 2024 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.315/2024 privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, pentru anul 2024.

Ministrul Barbu ACUM: Dăm bani pentru tractoare!

Ministrul Barbu ACUM: Dăm bani pentru tractoare!

30 mai 2024 - 15:19

După vestea dată astăzi de prim-ministrul Marcel Ciolacu privind aprobarea de către Guvern a finanțării Programului Rabla pentru tractoare, ministrul agriculturii Florin Barbu anunță acum că 5.000 de mici fermieri vor beneficia de ajutorul de 20.000 euro/fermier pentru a-și cumpăra tractoare, utilaje agricole. 

Guvernul anunță ASTĂZI un nou ajutor pentru micii fermieri!

Guvernul anunță ASTĂZI un nou ajutor pentru micii fermieri!

30 mai 2024 - 14:24

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, joi, că Guvernul va finanța, în premieră, programul „Rabla pentru tractoare”, prin Fondul pentru mediu. În cadrul acestuia, micii fermieri pot să primească un sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

MASSEY FERGUSON eXperience Tour 2023 România

În premieră pentru România, în 2023, caravana Massey Ferguson eXperience Tour, organizată de Sigma CVM România, a ajuns în trei locații diferite, unde fermierii au putut vedea și testa tractoarele și combinele #MasseyFerguson

BONUS: Până la finalul lunii iunie 2023, aveți oferte de finanțare cu avans zero și dobânzi începând de la 1,99% până la 4,5%.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Adevăr

Adevăr
- Care e lucrul cel mai inteligent pe care îl poate spune un bărbat? Detalii