Conform calendarului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), până-n data de 15 octombrie 2021, APIA trebuie sa finalizeze activitățile de control pe teren aferente Campaniei 2021, astfel încât, începând cu data de 18.10.2021, să se poată demara autorizarea la plata în avans, anunță APIA.
În prezent, la nivelul APIA este în derulare acțiunea de folow-up, care are drept scop clarificarea cu fermierul a neconformităților identificate (codurilorde eroare atribuite) de prestatorul care execută controlul prin teledetecție (CwRS) după prima fotointerpretare. Clarificările se pot soluționa la sediul APIA, prin instrumentarea rezultatelor în controlul administrativ și/sau prin modificări alfanumerice (în baza de date IACS) și vectoriale (în aplicația IPA on-line) pentru situațiile ce nu pot fi clarificate administrativ.
În cazul controlului prin teledetecţie, parcelele și culturile sunt identificate şi măsurate pe ecran, în mediu GIS, prin procesul de fotointerpretare, pe baza amplasamentului indicat de fermier prin digitizarea realizată în IPA-online.
Fotointerpretarea se realizează pe baza unei serii de două imagini satelitare de înaltă rezoluţie - HR şi o imagine de foarte înaltă rezoluţie - VHR.
Astfel, pentru fermele care, în urma controlului prin teledetecție, au cel puțin o parcelă cu cod tehnic ce semnalează diferite neconformități, se realizează acțiunea de “follow-up” ca parte componentă a activității de control prin teledetecție.
În controlul prin teledetecție, regulile de codificare și diagnosticare sunt aplicate la nivel de parcelă, grup de plată și la nivel de dosar. Obiectivul acestor reguli este de a separa dosarele ce vor necesita o acțiune follow-up.
Ca urmare a fotointerpretării, ca etapă a controlului prin teledetecție ce are în vedere identificarea și digitizarea parcelelor realizată de fermieri în IPA –
online, se determină suprafaţa fiecărei parcele ținând cont de limitele parcelelor vizibile pe imaginea satelitară, iar fiecărei parcele i se atribuie cel puţin un cod tehnic, o suprafaţă măsurată, o categorie de folosinţă și o cultură observată, informează APIA.