SUBVENȚII APIA FERME BOVINE. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță actele obligatorii pentru obținerea ajutorului național tranzitoriu, pentru acest an, pentru bovinele de carne.
Ajutor național tranzitoriu - schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne (ANTZ 8)
- copie de pe paşaportul fiecărui animal, existent în exploataţie, /copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv pentru fiecare animal, ieşit din exploataţie, după caz, în cazul exploataţiilor înfiinţate în perioada 01.03.2020 - 28.02.2021 şi/sau pentru care nu s-a beneficiat de primă în anii anteriori.
Fermierii care solicită ANTZ 8 și care au dobândit dreptul la primă în anul anterior/anii anteriori, pot solicita ajutor național tranzitoriu pentru efectivul de animale pentru care au obținul dreptul la primă, fără a mai prezenta pașapoartele pe baza cărora a fost obținut dreptul la prima ANTZ 8 in anii anteriori, precizează APIA.
Potrivit proiectului de Ordin MADR pentru implementarea schemelor de plăți în agricultură pentru anii de tranziție 2021-2022, ANTZ 8 se acordă fermierilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) deţin un efectiv de minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de referinţă 31 ianuarie 2013 înregistrate în RNE;
b) la data solicitării ANTZ exploataţia cu cod ANSVSA este înregistrată în RNE în care există cel puţin un animal din specia bovine, identificat şi înregistrat în conformitate cu legislaţia sanitară veterinară în vigoare;
Plata ANTZ 8 se acordă pentru minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni, precum şi pentru tineretul bovin mascul şi/sau femel cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie cu cod ANSVSA la data de referinţă.