Procurorii europeni, descindere la fermierii acuzați de o fraudă uriașă! Trei fermieri din județul Galați sunt plasați sub control judiciar după ce Parchetul European a deschis pe numele lor un dosar de fraudă cu fonduri europene.
Procurorii spun că prejudiciul ar fi de 1,7 milioane de euro, bani accesați pentru proiectarea unor sisteme de irigații.
Fermierii din asociația agricolă din judeţul Galaţi sunt acuzați că ar fi aranjat procedura de achiziție publică astfel încât lucrările de proiectare a instalațiilor de irigat să fie făcute de o firmă înregistrată pe numele mamei unuia dintre ei.
Iar banii europeni, care înseamnă 8,6 milioane de lei, să ajungă astfel tot la ei. Ca să poată realiza asta, suspecții ar fi folosit și documente false.
Au fost făcute opt percheziții domiciliare și toți cei implicați în dosar au fost audiați miercuri, la sediul Parchetului European din Iași.
Cei trei fermieri sunt cercetați pentru fraudă cu fonduri europene şi au fost plasaţi sub control judiciar, pentru următoarele 60 de zile. Ei nu au voie să ia legătura, în tot acest timp, cu alte părți din proces.
Pentru a recupera prejudiciul uriaş, procurorii au pus sechestru pe șase terenuri, în valoare totală de jumătate de milion de euro și au înghețat conturile bancare ale suspecților.
sursa: Știrile PRO TV