PĂȘUNEA, NECAZUL CRESCĂTORULUI ROMÂN DE ANIMALE! Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a spus că mii de hectare de pășune alpină, și nu numai, pe care unii iau subvențiile APIA se distrug, iar oierii cu tradiție nu au acces la aceste pășuni. Pășunea este una dintre problemele cele mai mari ale crescătorilor de animale din România. Subvențiile atractive, substanțiale, pentru aceste suprafețe au atras atenția băieților deștepți care au și pus mâna pe mii de hectare, unii dintre ei fără să aibă picior de animal.
STOP SAMSARILOR! STOP VÂNĂTORILOR DE SUBVENȚII. În ultimii ani, PSD a încurajat samsarii și vânătorii de subvenții în detrimentul țăranilor și fermierilor cinstiți.
Mii de hectare de pașuni alpine (pe care unii iau subvenții) se distrug, iar oierii cu tradiție nu au acces la acestea.
Am reușit să negociem la Comisia europeană acordarea Sprijinului Cuplat pentru sectoarele aflate în dificultate și al Ajutorului Național Tranzitoriu și în perioada 2021-2027.
Am reușit să modificăm anul de referință astfel încât crescătorii să primească subvenții pentru animalele reale. Am schimbat procedurile astfel încât vom elimina toate posibilitațile de deturnare a subvențiilor, a scris ministrul Adrian Oros, pe pagina sa oficială Facebook.
România are 4,8 milioane ha de pășuni și fânețe, cât Olanda, Elveția și Belgia la un loc. Avem o suprafața atât de mare de pășuni încât încap trei țări în ea, dar fermierii români nu au unde să-și pășuneze animalele, iar încărcătura de animale pe pășune e mult mai mică decât în țări ca Belgia sau Olanda, unde abia sunt câteva petece de pășune.