TERENUL DE LA ADS. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a scris pe pagina sa Facebook că terenurile agricole aflate în gestionarea Agenției Domeniilor Statului au fost concesionate în mare parte cu redevențe ridicole băieților deștepți. Șeful MADR susține că asta s-a întâmplat pe vremea guvernării social-democrate, iar acum s-ar încerca îndreptarea situației.
Ce a făcut guvernul PSD cu pământul Statului Român, gestionat de la ADS?
Din 319,390 ha, doar o treime 111,643 ha era cadastrat, restul având o situație incertă
Cea mai mare suprafață de teren arabil este concesionată pe zeci de ani, cu redevențe ridicole, la “băieții deștepți” și la clientela politică.
Ce a făcut Guvernul PNL?
Am demarat procedura de cadastrare pentru terenurile din domenil public și privat al statului (HG.721/2020).
Am dispus reîntregirea patrimoniului ADS, conform Legii 103/2016.
Verificăm fiecare contract de concesiune și dacă sunt respectate condițiile contractuale.
Am actualizat nivelul minim al redevenței/arendei:
➖ pentru terenurile agricole 20-30% în funcție de clasa de calitate
➖ pentru terenurile non-agricole 40%
Concesionăm pentru prima dată, până la 50 ha teren agricol tinerilor fermieri ( H.G.811/2020), a scris ministrul Oros pe pagina sa Facebook.
Prima sesiune de depunere a cererilor pentru concesionarea terenului agricol tinerilor fermieri s-a desfășurat la Agenția Domeniilor Statului în perioada 26 octombrie - 6 noiembrie 2020. În cadrul acestei sesiuni s-au ofertat terenuri din următoarele județe: Călărași, Dolj, Dâmbovița, Galați, Satu Mare și Hunedoara. În perioada următoare, Agenția Domeniilor Statului va mai organiza și alte sesiuni de contractare, prin care se vor oferta suprafețe de teren situate în toate județele țării.