SUBVENȚII APIA 2021. Ministerul Agriculturii a publicat pe site-ul oficial un proiect de ordonanță de urgență care stabilește actualizarea Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole, LPIS, în conformitate cu regulamentele europene. Dacă nu este actualizat LPIS, România riscă să fie penalizată cu 10% din banii pentru subvențiile APIA ale fermierilor, concret cu suma de 2.000.000.000 de euro.
Potrivit proiectului de ordonanță de urgență, activitatea de digitizare și actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole, LPIS, pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, reprezintă activitate de interes național.
(2) Începând cu data intrarii în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență până la data de 31 decembrie 2030, activitatea de digitizare și actualizare a LPIS, realizată pe baza ortofotoplanurilor obținute pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se execută de către Ministerul Apărării Naționale pentru o suprafață de cel mult 25.000 km pătrați anual.
(3) Pentru suprafața ce o depășește pe cea prevăzută la alin.(2), activitatea de digitizare și actualizare a LPIS, realizată pe baza ortofotoplanurilor obținute se execută de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Ortofotoplanurile rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă și cele realizate în perioada 2010-2020 în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2010 privind executarea serviciilor de aerofotogrammetrie și de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României și executarea serviciilor de digitizare și actualizare a Sistemului de Identificare a Parcelelor Agricole pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale se pot pune la dispoziţia Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, autorităţilor administrației publice centrale, Consiliului General al Municipiului Bucureşti și consiliilor județene, gratuit, la cerere, potrivit protocoalelor încheiate între acestea şi Ministerul Apărării Naţionale.
Ortofotoplanurile rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă și cele realizate în perioada 2010-2020 în baza prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2010 se pot pune la dispoziţia autorităților administrației publice locale din comune, orașe și municipii, prin consiliile județene din unitatea administrativ teritorială pe raza căreia funcționează autoritatea administrației publice locale, în baza protocoalelor încheiate între consiliile județene şi Ministerul Apărării Naţionale.
Ortofotoplanurile rezultate în urma aplicării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă se pot pune cu titlu gratuit la dispoziţia autorităților administrației publice centrale și locale, pentru accesare în vizualizare fără descărcare fizică, prin intermediul geoportalului INSPIRE.
Ministerul Agriculturii argumentează urgența adoptării acestei ordonanțe pentru evitarea penalizării României de către Comisia Europeană cu suma de două miliarde de euro din banii pentru subvențiile fermierilor.
Prin prezentul proiect se preconizează :
- continuarea asigurării cadrului legal pentru activitatea de aerofotogrammetrie și de realizare a ortofotoplanurilor, precum și pentru activitatea de digitizare și actualizare a LPIS pentru următorii 10 ani, în vederea punerii în aplicare a cerințelor legislației
Uniunii Europene ce reglementează alocarea fondurilor europene în agricultură;
- evitarea aplicării de penalităţi României, de peste 10 % din pachetul financiar alocat țării noastre de peste 2.000.000.000 euro, ca urmare a neactualizării LPIS în conformitate cu regulamentele europene în vigoare;
- eliminarea riscului excluderii, parţiale sau totale, de la finanţarea europeană a cheltuielilor alocate României privind măsurile de sprijin, pentru neconformitățile constatate privind actualizarea și întreținerea LPIS, precizează MADR în Nota de fundamentare la proiectul de act normativ.