Ovinele din fermele românești vor fi transportate cu avionul în Orient, în țări arabe precum Libia, Liban, Arabia Saudită sau Iordania. Astfel, călătoria animalelor se va reduce de la o săptămână sau chiar mai mult la doar 6 ore și nu vor mai fi probleme legate de bunăstarea animalelor pe timpul transportului, motive de interzicere a exportului. Aeroportul din Timișoara scoate la licitație lucrările pentru realizarea unui terminal cargo pentru transportul animalelor vii.
Terminalul ar urma să fie inaugurat în 2023. România este pe locul al treilea în Uniunea Europeană la creşterea ovinelor şi caprinelor, cu un efectiv de 12 milioane de animale pe an, din care în jur de o treime merg la export. Jumătate se duc în Orient, în ţări arabe precum Libia, Liban, Arabia Saudită sau Iordania. În aceste cazuri, transportul se face pe apă, cu vapoarele care pleacă din portul Constanţa. Într-un viitor apropiat, oile vor fi duse şi cu avionul, după ce pe Aeroportul Internaţional Timişoara se va construi un terminal pentru companiile cargo, care va deservi şi transportul de animale vii, prima fază fiind scoaterea la licitaţie a lucrărilor.
„În afară de traficul de cargo, vrem să demarăm şi traficul de animale vii, în special de oi. Ştiu că unii zâmbesc, dar pentru crescătorii de animale poate însemna o oportunitate deosebită, în loc să ajungă cu vaporul într-o săptămână sau să nu mai ajungă deloc, cum s-a mai întâmplat, pe cale aeriană se poate ajunge în şase ore”, a declarat Dorel Grădinaru, directorul Aeroportului Timişoara, pentru adevărul.ro
sursa foto: adevărul.ro
În 2011, pe Aeroportul Timişoara s-a făcut primul transport cu avionul de animale mari din ţara noastră. Atunci, o cursă specială din Irlanda a adus în România 70 de vaci, iar anul următor, pe aeroportul timişorean au mai fost aduse 70 de văcuţe cu avionul, în cuşti compartimentate.
sursa foto: adevărul.ro
"Este un gen de afacere aeronautică foarte curată. Animalele vin îmbarcate în cuşti speciale, se încarcă în avion, iar în câteva ore sunt în Orient. Foarte important, la preţ chiar mai mic decât celelalte transporturi. Trebuie să existe o fermă de carantinare şi în Timiş, una destul de mare. Dacă începem să facem genul acesta de activitate, în mod cert vor mai apărea şi altele”, a mai spus Grădinaru.