SUBVENȚII FERMIERI! Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a declarat vineri, 6 noiembrie 2020, la o întâlnire cu fermierii din Brăila, că plafonarea subvențiilor agricole, care i-ar falimenta pe marii fermieri români, nu-i ajută pe fermierii mici. Șeful MADR a spus că pregătește o plată redistributivă pentru fermele mici și de familie, pentru care ar urma să se aloce un procent de 15%-20% din anvelopa financiară pentru plățile directe.
Negocierile la Bruxelles se apropie de final. Noi am căutat să obţinem condiţii cât mai avantajoase pentru fermierii din România, mai ales că noi avem o anumită specificitate în Europa, avem cele mai multe ferme, avem 830 de mii de exploataţii, din care aproape 790 mii sunt exploataţii de subzistenţă, ferme foarte mici. Desigur, avem şi cele mai mari ferme din Europa, avem ferme de 50 de mii, de 40 de mii, de 10 mii hectare.
Subiectul plafonării subvenţiilor a fost foarte controversat şi încă mai este, mai ales pentru fermierii mari. Noi încercăm să-l tranşăm şi să-l rezolvăm, în aşa fel încât să nu afectăm marile ferme, dar în acelaşi timp să ajutăm şi fermele familiale, ca să fie mai consolidate, să devină ferme comerciale care să reziste pe piaţă.
În urma negocierilor, s-a hotărât ca fiecare ţară să decidă dacă apelează sau nu la plafonarea subvenţiilor, deci plafonarea va fi voluntară şi se va face o plată redistributivă. Noi avem acum două simulări, una se referă la 15 procente, iar alta la 20 procente plată redistributivă. Cu alte cuvinte, din anvelopa generală, aceste procente vor fi repartizate fermelor mici, fermelor familiale, în aşa fel încât, din restul banilor să nu mai impunem plafonarea, pentru că sunt mulţi fermieri mari, care se află în dezvoltare, au mulţi angajaţi, au leasinguri, au rate. Falimentul fermierilor mari nu i-ar ajuta pe cei mici, a declarat ministrul agriculturii.
O decizie finală în ce privește plafonarea subvențiilor se va lua în urma trialogului Comisia Europeană, Parlament European și Consiliul UE.