Crescătorii de bovine se vor afla pe listele de plată avans APIA, a anunțat ministrul agriculturii, Petre Daea, la Arad, la acest sfârșit de săptămână, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PSD Arad. Suma pregătită pentru transferarea în conturile crescătorilor de animale este de cca 114 milioane euro, a mai spus șeful MADR.
"Un mecanism pe care l-am introdus este acela de a reduce perioada de retenție în zootehnie la vacile cu lapte. Un lucru excepțional, printr-o mișcare, zic eu, corectă, susținută de noi în dialogul cu Comisia Europeană, spunându-le foarte clar care este situația din România și că această perioadă de retenție la animale trebuie scurtată. De ce? Pentru că, pe de o parte, știm foarte bine obligativitatea pe care dumneavoastră, crescătorii de animale, și-n mod deosebit și de taurine, pentru că la ovine este mai scurtă perioada de retenție, în momentul în care ai încheiat cererea unică ești obligat să păstrezi animalele timp de 6 luni de zile, în același loc și-n același efectiv. Ori, în situația aceasta când producția vegetală și pășunile, în general, în condițiile acestea când natura nu ne-a fost favorabilă, animalul s-a deplasat la locul unde a găsit furaj.
Ori, prin procedurile Comisiei Europene și prin restricțiile pe care le pun pentru a putea ajunge la această subvenție, erai obligat, ești obligat să păstrezi același efectiv de animale timp de 6 luni de zile, asta înseamnă 180 de zile. Ce presupune acest lucru? Să păstrezi animalul în locul respectiv, să nu ai posibilitatea să scoți reformele, deși se impun, și-n același timp să nu ai posibilitatea să ajungi la un avans pentru subvenții, care va fi pentru prima dată de la integrarea în Uniunea Europeană, rețineți, pentru prima dată, în această situație, ca fermierii să poată să-și ia avans pentru animale, începând cu 15 octombrie. Și nu este nici mic avansul. Este undeva la 113,7 milioane euro.
Prin solicitarea pe care am făcut-o la Comisia Europeană, prin răspunsul pe care ni l-a dat comisarul (european pentru Agricultură n.r.), spunându-ne că nu pot să opereze o modificare în regulament pentru că asta ar presupune pregătirea actului de modificare până la 1 august, fenomenele au apărut, iată că și acum se păstrează această secetă, cu mici excepții, și se vor aplica pentru perioada următoare, dându-ne posibilitatea să facem noi în țară acest lucru," a anunțat ministrul agriculturii.
Daea a mai spus că a rezolvat această situație cu ajutorul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, astfel încât crescătorii de bovine, principalii beneficiari ai modificării legislative, să fie pentru prima oară pe listele de plăți avans APIA.
Anul trecut, doar crescătorii de ovine/caprine au încasat un avans APIA din sprijinul cuplat zootehnic, în procent de 70% din cuantumul de 17,2430 euro/cap animal, stabilit la nivelul anului 2021 de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), pentru această schemă de plată.