Reclama header big full
Adama
Vinasa Rompak

Ministrul Daea: Ajutor imediat de la Comisia Europeană pentru fermierii români!

Publicat: 20 februarie 2023 - 17:59
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a spus că România, alături de alte cinci state membre UE solicită urgent ajutor de la Comisia Europeană pentru agricultori.

Ministrul român al agriculturii, susţinut de omologii săi din Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia, au solicitat în Consiliul de Miniştri de la Bruxelles din luna ianuarie un "sprijin imediat", în aşa fel încât activitatea din agricultură să poată continua.

"Peste câteva zile trebuie să însămânţăm în câmp culturile de primăvară. Sunt aproape 5 milioane de hectare, ori acestea se fac cu bani. Motorina nu e fără bani, îngrăşămintele nu sunt fără bani, seminţele nu sunt fără bani. Iată că în urma acestei intervenţii pe care am făcut-o în Consiliul de Miniştri, prin cuvântul comisarului, am fost asiguraţi că se va veni cu forme de sprijin pentru ţările care au fost afectate în mod deosebit, iar România este cea mai afectată dintre toate ţările care se află proximitatea conflictului", a explicat astăzi ministrul agriculturii, pentru Agerpres.

colaj-ajutor-ue_b

Daea a menţionat că au fost transmise Comisiei Europene toate datele solicitate, estimând că o decizie ar putea fi luată luna viitoare până la Consiliul de Miniştri.

"Noi am pus la dispoziţia Comisiei Europene toate datele solicitate, iar acum aşteptăm răspunsuri. Aşteptăm să vedem care va fi suma totală şi în ce fel va fi distribuită ţărilor care se află într-o asemenea situaţie. România are nevoie de cât mai mult. Nu apreciez acum cât ar trebui să fie această sumă, dar pierderile sunt mari şi sunt resimţite de fiecare fermier şi în mod deosebit de cei care nu au apucat să-şi valorifice producţia. Ei sunt primii afectaţi. Sper ca până la Consiliul de Miniştri din luna următoare să avem o decizie în acest sens", a punctat ministrul agriculturii.

Potrivit şefului MADR, conflictul din Ucraina nu a creat până în prezent nicio oportunitate pentru agricultura din România şi nici pentru fermierii români.
"Până acum nu avem nicio oportunitate pe care să o evidenţiem şi care să ne fi adus vreun beneficiu. Cererea nu s-a modificat, iar oferta, din nefericire, n-a putut fi onorată din cauza blocajului. La această dată nu este nicio oportunitate pentru România din punct de vedere al agriculturii. Conflictul a creat multe implicaţii negative. Inclusiv libertatea aceasta de trecere a frontierei cu cereale, fără să determini calitatea, poate să aducă necazuri ulterioare, pentru că n-ai de unde să ştii ce boli, ce dăunători însoţesc aceste produse. Evident că este un disconfort pe care îl simt fermierii noştri, având în vedere că lipseşte acest control din partea ucraineană, iar preţurile sunt mai mici pentru aceste produse care vin din Ucraina", a adăugat ministrul.

De asemenea, şeful MADR a transmis fermierilor români că "trebuie să reziste" dacă se va prelungi conflictul din Ucraina.
"Eu îi rog pe fermierii români să cultive terenul, să-şi execute lucrările cu tot efortul, iar noi le dăm în continuare toate formele de sprijin la timp. Îi rog pe fermieri să înţeleagă că putem depăşi această situaţie grea numai prin munca noastră şi să nu aşteptăm de la alţii prea mult ajutor, pentru că nu are de unde să vină. Iată că nouă ne revine sarcina, misiunea şi dorinţa de a ne menţine în perimetrul acesta al preocupării statale, să lucrăm terenul României cu toate posibilităţile pe care le avem, întrucât cu hrana nu-i de joacă. Noi trebuie să ne asigurăm hrana. Eu am mai spus-o şi o repet de fiecare dată: războiul stomacurilor goale e mai greu şi mai imprevizibil decât orice alt război, indiferent cu ce arme şi cât timp durează el", a spus Petre Daea.

Vizualizat: 2522 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Teren lăsat pârloagă, termen maxim 4 ani!

Teren lăsat pârloagă, termen maxim 4 ani!

17 februarie 2025 - 06:17

Ministerul Agriculturii a publicat în dezbatere, la sfârșitul săptămânii trecute, un proiect de Ordin care stabilește perioada de depunere a cererii unice de plată APIA pentru acest an și modifică unele dintre condițiile de eligibilitate la plata subvențiilor agricole. Ce înseamnă teren lăsat pârloagă și care este condiția pentru ca fermierii să încaseze plata pe hectar și pentru acest teren?

ACUM! Documentul obligatoriu anul ăsta pentru a lua subvențiile APIA!

ACUM! Documentul obligatoriu anul ăsta pentru a lua subvențiile APIA!

17 februarie 2025 - 05:47

Fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze anul acesta, în 2025, de subvențiile agricole pe hectar și cap animal au nevoie de adeverința obținută de la primăriile pe raza cărora au exploatațiile agricole. Cum arată în 2025 adeverința APIA?

Plata ANT ajutor național tranzitoriu pe cap vacă și tonă de lapte!

Plata ANT ajutor național tranzitoriu pe cap vacă și tonă de lapte!

17 februarie 2025 - 05:25

Plata ajutorului național tranzitoriu pe cap de vacă și pe tonă de lapte a depins mereu de data de referință. Schimbările la plata acestei subvenții pe care crescătorii de bovine o primesc de la bugetul de stat sunt anunțate de un proiect de Ordin al Ministerului Agriculturii, publicat în dezbatere pe site-ul oficial.

Ordin MADR! Plată subvenții APIA cap animal, hectar pentru acest an!

Ordin MADR! Plată subvenții APIA cap animal, hectar pentru acest an!

17 februarie 2025 - 05:07

Un proiect de Ordin al Ministerului Agriculturii, postat în dezbatere pe site-ul oficial, anunță perioada de depunere a cererilor unice de plată APIA pentru acest an. De asemenea, Ordinul aduce modificări în criteriile de eligibilitate la plata subvențiilor APIA pe hectar și cap animal.

Subvenții de 1,7 milioane euro fraudate de o cooperativă agricolă din Iași!

Subvenții de 1,7 milioane euro fraudate de o cooperativă agricolă din Iași!

16 februarie 2025 - 14:41

Parchetul European (EPPO) din Iași (România) a adus acuzații împotriva a patru persoane și două companii pentru fraudă agravată de subvenții și falsificare de documente private într-o anchetă privind o fraudă de 1,73 milioane de euro care implică proiecte de sisteme de irigații, finanțate integral de UE, informează un comunicat al Parchetului European.

Calcul subvenții APIA pentru anul ăsta la o fermă de 100 hectare!

Calcul subvenții APIA pentru anul ăsta la o fermă de 100 hectare!

16 februarie 2025 - 14:16

Cum puteți obține anul acesta 58 de euro în plus pe hectar de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)? APIA lansează o nouă eco-schemă PD-28 - Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile. Pe site-ul Ministerului Agriculturii au fost publicate exemple de calcul pentru această subvenție APIA pentru o fermă de 100 hectare.

Anunț APIA: Subvenții APIA plătite ASTĂZI!

Anunț APIA: Subvenții APIA plătite ASTĂZI!

14 februarie 2025 - 17:22

În perioada 02 decembrie 2024 – 14 februarie 2025, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată suma totală de 579.968.394 euro (2.885.552.477 lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024, pentru un număr de 669.208 fermieri (94,01% din totalul fermierilor declarați eligibili).

Programul Rabla pentru tractoare legat de subvențiile APIA!

Programul Rabla pentru tractoare legat de subvențiile APIA!

13 februarie 2025 - 18:29

O nouă condiție pentru fermierii care vor să-și cumpere un tractor prin Programul Rabla pentru tractoare. Anunțul l-a făcut astăzi Ion Păunel, președintele Uniunii Salvăm Țăranul Român.

Anunț micii fermieri! Condiție nouă anul ăsta pentru subvenția de 1.500 euro!

Anunț micii fermieri! Condiție nouă anul ăsta pentru subvenția de 1.500 euro!

13 februarie 2025 - 14:34

Micii fermieri cultivatori de usturoi care accesează ajutorul de minimis anul acesta trebuie să respecte o nouă regulă. Această condiție ar urma să se aplice și celor care solicită subvențiile pentru legume cultivate în spații protejate, sere și solarii. Cuantumul ajutorului de stat per beneficiar a fost anul trecut de 1.500 euro/ha.

Noi beneficiari anul ăsta pentru subvenția APIA motorină!

Noi beneficiari anul ăsta pentru subvenția APIA motorină!

13 februarie 2025 - 12:25

Un proiect de hotărâre de Guvern, publicat în consultare pe site-ul oficial al Ministerului Agriculturii, anunță cuantumul ajutorului de stat la motorină pentru acest an pentru beneficiarii din acvacultură.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Talerul de disc Niaux - flexibil şi dur, în acelaşi timp

Talerul de disc Niaux - flexibil şi dur, în acelaşi timp

INDUSTRIEHOF, producător şi distribuitor de piese de uzură pentru utilaje agricole, în special cele de prelucrarea solului, cu 18.000 de repere distincte în portofoliu, şi-a expus câteva dintre produsele consacrate la ediţia 2023 a târgului Agriplanta-RomAgroTec. Află care este durata de viaţă a organelor produse de specialistul german comparativ cu piesele standard.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Înainte de masă

Înainte de masă
Părintele îl întreabă pe un enoriaş: Detalii