Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin l-a asigurat pe Benoît Hamon, ministrul delegat pentru consum din Franţa, de toată susţinerea sa, convenind asupra faptului că se vor depune toate eforturile pentru îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul trasabilităţii si asigurarea protecţiei consumatorilor.
În cadrul vizitei oficiale la Paris, cu ocazia deschiderii celei de-a 50-a ediţii a Salonului Internaţional pentru Agricultură (SIA) şi a Salonului Maşinismului Agricol (SIMA), Daniel Constantin, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, a avut în data de 22 februarie 2013 mai multe întâlniri de lucru cu membri ai Guvernului Francez pe subiecte de interes comun. Astfel, s-a întâlnit cu Stephane Le Foll, ministrul agriculturii, industriei agroalimentare şi pădurilor din Republica Franceză, precum şi cu Benoît Hamon, ministrul delegat pentru consum din Franţa.
Principalul subiect discutat cu ministrul delegat pentru consum din Franţa a fost cazul cărnii de cal şi, cu această ocazie, ministrul Hamon i-a mulţumit ministrului român al Agriculturii pentru promptitudinea de care a dat dovadă, apreciind totodată buna coordonare între autorităţile române şi cele franceze în această situaţie.
Daniel Constantin şi Benoît Hamon au salutat deciziile luate la Bruxelles în reuniunea ministeriala informală din 13 februarie 2013, la care a participat si comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorului si la care au participat miniştri din Irlanda, Franţa, Luxemburg, Marea Britanie si Polonia (printre măsurile propuse se numără decizia de efectuare a testelor ADN în toată Uniunea Europeană şi obţinerea susţinerii Europol).
Şeful MADR l-a asigurat pe Benoît Hamon de toată susţinerea sa, convenind asupra faptului că se vor depune toate eforturile pentru îmbunătăţirea legislaţiei în domeniul trasabilităţii si asigurarea protecţiei consumatorilor.