PE 16 OCTOMBRIE 2020 ÎNCEPE PLATA! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a transmis astăzi un comunicat către AGROINFO. A fost aprobat cuantumul plăților pe suprafață și cuantumul sprijinului cuplat pentru ovine și caprine. Turăm motoarele la maxim ca să ajungă banii în conturile fermierilor, este mesajul șefului APIA pentru fermieri.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, prin Hotărârea de Guvern nr. 819/2020, au fost stabilite, pentru anul 2020, cuantumurile la hectar ale plății unice pe suprafață, plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă acestea, al plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.
Astfel, potrivit actului normativ ante-menționat, cuantumurile la hectar ale plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2020 sunt următoarele:
De asemenea, prin actul normativ se aprobă plafonul aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine de 71.300.000 euro.
Cuantumurile per cap pentru schema de sprijin cuplat, speciile ovine/caprine se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile.
Reamintim că, începând cu data de 16 octombrie 2020, APIA va acorda plăți în avans în cadrul schemelor de plăți directe și al măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale.
Nivelul plăților în avans va fi de până la 70% în cazul plăților directe și până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale. Plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
”În Campania aferentă anului de cerere 2020 România beneficiază de o alocare financiară pentru plățile directe acordate fermierilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) în valoare de 1, 94 miliarde euro și, ca în fiecare an, suntem pregătiți să turăm motoarele la maximum pentru ca acești bani să ajungă în timp util la fermieri” a declarat Adrian Pintea, director general APIA.