Masterplanurile, eşecul paparudelor şi hazul de necaz

Citeam de curând că preşedintele Comisei de Agricultură din Camera Deputaţilor, liberalul Nini Săpunaru, îşi doreşte „un plan strategic” între partidele politice, pe tema refacerii infrastructurii principale de irigaţii. Un plan pe o perioadă de 2 decenii (spun două decenii pentru că în ţara noastră minunile ţin doar trei zile). De altfel, numai pronunţarea cuvântului strategic, în politica românească, mă trimite cu gândul la Star Trek şi la teleportare care, culmea, mi se par mai aproape de real.

Dar problema principală nu sunt banii, mai ales că aceştia s-ar întoarce cu prisosinţă la buget numai din creşterea producţiei agricole, fără nici un alt efort bugetar. Dar cine să facă un studiu de fezabilitate adevărat?... Ce ar mai conta încă un miliard de euro la datoria publică, mai ales că e vorba de o investiţie în securitatea alimentară? Aş vrea să-l văd pe acela care ar îndrăzni să voteze împotriva acestei investiţii. Dar nici măcar nu s-a pus această problemă. Nici măcar a unui credit guvernamental pe o perioadă mai lungă, eventual cu o perioadă de graţie până când producţiile s-ar dubla la propriu. Dar când erau imperios necesare investiţiile în telegondole şi terenuri de fotbal prin porumb s-au găsit repede bani de împrumut.

În fapt, înţeleg că nu s-a trecut la această investiţie capitală nu din lipsa banilor, ci doar din neînţelegerile privind... comisionul. Fiind o investiţie pe termen mai lung, comisioanele ar trebui negociate interpartidic. Aici poate s-ar putea „pune” totuşi de o strategie (mea culpa) dacă DNA ar mai slăbi un pic strânsoarea. Cam la fel se gândeşte, în fapt, orice plănuleţ mai lung decât un ciclu electoral, botezat cu emfază MASTERPLAN. Deh, la denumiri şi festivităţi nu ne prea întrece nimeni. Nu degeaba avem recorduri mondiale la cea mai mare plăcintă, la cel mai mare cârnat şi la cei mai mulţi moşi crăciuni care dansează. Ca să vă daţi seama că este aşa, când va fi finalizată, probabil în viitorul mileniu, autostrada A1, o să se contabilizeze mai multe tăieri de panglică decât lungimea în kilometri a autostrăzii!

Dar să revenim la oile, caprele şi boii noştri cei de toate zilele. La ce, Doamne iartă-mă, să aşteptăm planul Junker pentru o afacere care dă cu plus din start? Chiar mă întrebam cum naiba găsesc guvernele sutele de milioane de euro pentru spăgile electorale iar când vine vorba de investiţii în infrastructură, care ar face mult bine în mod real bugetului, nu se găsesc nici o leţcaie? Poate că ne lipim de niscai bănuţi europeni, că tot nu suntem capabili să-i absorbim. De cele mai multe ori tocmai din lipsa cofinanţărilor publice. Cât priveşte cofinanţările private, nu mai am nimic de spus. Banca aceea agricolă a rămas tot la nivelul de deziderat. Mai bine cu tot felul de fonduri de garantare şi nu mai ştiu câte protocoale cu bancherii. De nu ştiu câte ori mai scumpe pentru buget. E aproape ilar. Comicăriile guvernanţilor nu mai au limite.

Dar, cum să nu râdem când îl auzim pe Ponta că s-au strâns prea mulţi bani la buget şi, nu-i aşa, hai să mărim salariile bugetarilor, care vor cumpăra mărfuri din import deoarece, nu-i aşa, Dumnezeu nu a ascultat de rugile fermierilor şi nici de slujbele preoţilor, ba nici măcar de dansul paparudelor. La urma urmei, dă-le încolo de irigaţii. La anul o să fie, probabil, inundaţii şi nimeni nu îşi va mai aduce aminte de secetă. Se va vorbi de desecări, de albiile neamenajate, de îndiguiri şi cine să mai ştie despre ce alt aspect al viitoarelor dezastre parcă programate. Cât despre planul strategic al refacerii infrastructurii principale de irigaţii, nu-l va mai propovădui nici măcar liberalul Nini Săpunaru, care a fost fluierat copios la ultima Conferinţă LAPAR. Nu pentru că ştia multă lume cine e sau cu ce nu se ocupă dar, oamenilor li se lungiseră urechile de atâtea discursuri searbăde, încât gargara politicianului le-a căzut greu.

Mie mi-a plăcut o singură dată (ca niciodată) ce a propus Iliescu într-o sedinţă a CFSN: cică „propun să avem bugetul SUA. Să vedem cine votează împotrivă?”. Miştoul a fost întotdeauna în dezbaterile politicienilor autohtoni. Dar când măsurile care vizează prosperitatea României sunt luate la mişto, nu îmi mai vine să râd şi parcă m-aş cam lua de gât cu cei care îşi bat joc de viaţa noastră, doar pentru că sunt incompetenţi şi, culmea, mai cer şi bani pentru asta!