Adama
Agreena
AGRICOVER

MADR ASTĂZI: Toți banii ajung la fermieri!

Publicat: 07 august 2024 - 18:32
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Ministerul Agriculturii a transmis astăzi către Agroinfo un comunicat, o replică la afirmațiile făcute de europarlamentarul Daniel Buda și de reprezentanții USR. MADR susține că nu se pierde niciun euro din ajutoarele destinate fermierilor.

România are în derulare în prezent proiecte de investiții în agricultura românească astfel încât fondurile disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2022 să fie atrase în totalitate. În niciun caz nu poate fi vorba despre o dezangajare a fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale, ținând cont de faptul că termenul limită de cheltuire a banilor este decembrie 2025!

Scopul scrisorii transmise de către DG AGRI României vizează exclusiv o atenționare procedurală cu privire la necesitatea accelerării și finalizării implementării proiectelor contractate în timp util, până la finalul anului 2025. Scrisorile transmise de către CE statelor membre fac parte dintr-o procedură de lucru agreată la nivelul UE.

Respectiva scrisoare semnalează autorităților române o potențială dezangajare a fondurilor alocate României pentru întreaga perioadă de programare din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Astfel de scrisori sunt transmise periodic direcțiilor specifice din statele membre.

Facem precizarea că alocarea financiară din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) acordată pentru implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) în perioada 2014-2022 este de 10.968.146.956 euro, la aceasta adăugându-se contribuția națională, de la bugetul de stat, în valoare de 1.733.650.612 euro, bugetul total PNDR 2014-2020 fiind de 12.701.797.568 euro.

Până în prezent, valoarea plăților efectuate din FEADR către beneficiarii tuturor măsurilor este 9.520,39 mil. euro (grad de absorbție 86,80%), sumă la care dacă sunt adăugați și cei 325,12 mil. euro pe care România i-a primit în anul 2015, respectiv 2016, din bugetul FEADR cu titlul de pre-finanțare în vederea asigurării bugetului necesar demarării și derulării Programului, conduce la un grad de absorbție FEADR de 89,76% (plăți efectuate și prefinanțarea FEADR).

Legat de afirmațiile celor care ar trebui să susțină la Bruxelles interesele fermierilor români, ministrul Florin BARBU a declarat: ”Este de neacceptat ca în spațiul public să fie aruncate informații false de natură să afecteze modul în care își desfășoară activitatea fermierii noștri, care și așa sunt greu încercați în acest an cu provocări multiple. Repetenții administrației publice din România ar trebui să înțeleagă că aproximativ 42 de milioane euro aferente proiectelor de irigații aflate încă în implementare din alocarea totală de 440 milioane euro sunt încă neplătiți, iar o posibilă dezangajare a unei sume de 500 milioane euro, mai mare decât cea alocată, este imposibilă!„

În ceea ce privește finanțarea sectorului irigațiilor prin PNDR, menționăm faptul că sub-măsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice” – componenta infrastructura de irigații, a beneficiat de o alocare pentru întreaga perioadă de programare de aprox. 440 mil. euro.

În cadrul acestei sub-măsuri au fost selectate 447 proiecte în valoare de 440,57 mil. euro, fiind contractate 425 proiecte în valoare de 440,28 mil. euro.

Până în prezent, 297 proiecte au fost finalizate cu o valoare totală de 297,62 mil. euro, ceea ce reprezintă un procent de 67,60% din proiectele contractate.

Menționăm că ultima sesiune de apel de proiecte aferente infrastructurii de irigații a avut loc in anul 2020, cu o valoare de 43 mil. euro, contractele fiind încheiate în anul 2021, iar proiectele sunt încă în implementare.

În ceea ce privește restul de 128 proiecte cu o valoare totală de 142,66 mil. euro, acestea se află încă în perioada de implementare, termenul final pentru finalizare și decontare a tuturor cheltuielilor fiind 31.12.2025.

Aferente acestor proiecte au fost efectuate plăți de cca. 100 mil. euro (70% plăți efectuate din valoarea contractelor).

Având în vedere aceste date, contrar celor indicate în materialele vehiculate în mass-media, considerăm că nu există niciun risc pentru dezangajarea unor sume importante aferente acestei sub-măsuri.

MADR acordă o atenție deosebită acestui sector important pentru agricultură, motiv pentru care inclusiv la nivelul Planului Strategic PAC 2023-2027, au fost prevăzute 2 intervenții care vizează infrastructura de irigații, ce vor fi aplicate la nivel național (DR-25 și DR-26).Pentru aceste intervenții au fost deja lansate și încheiate sesiunile de depunere proiecte, în cadrul cărora a fost observat un interes crescut din partea fermierilor.

Trebuie precizat că, la nivelul ministerului Agriculturii, au fost luate măsuri chiar înainte de primirea scrisorii tehnice din partea Comisiei Europene, mai exact, în data de 25 iunie a.c s-a lansat o nouă sesiune de depunere proiecte, prin care s-au pus la dispoziția fermierilor bani europeni pentru achiziții simple de utilaje agricole.

sac-cu-euro_b

Prin pachetul 4.1.1 din cadrul sub-măsurii 4.1 „Investiții în exploatații agricole” aferent acestei sesiuni, au fost puse la dispoziție fonduri nerambursabile în valoare totală de 310.515.188 euro provenite din economii și rezilieri, inclusiv supracontractare, pentru proiecte de achiziții simple de utilaje agricole pentru culturi de câmp, culturi furajere destinate hranei animalelor și plante tehnice, precum și sfeclă de zahăr sau sectorul horticultură.

Un alt aspect important care trebuie avut în vedere când se discută de un potențial risc de dezangajare a fondurilor pentru PNDR este legat de perioada de tranziție și de fondurile alocate României pentru anii 2021 și 2022 care au întregit alocarea PNDR 2014-2020. Astfel, pentru o alocare de aproximativ 2 miliarde de euro au fost semnate contracte de finanțare începând cu anul 2022.

O parte importantă din aceste contracte reprezintă proiecte complexe (care implică construcții-montaj), a căror durată de execuție este de 3 ani, fiind încă în perioada de implementare.

Subliniem încă o dată faptul că, în momentul de față, nu există fonduri disponibile neangajate în proiecte, termenul final pentru finalizare și decontare a tuturor cheltuielilor fiind 31.12.2025.

MADR, prin instituția responsabilă cu implementarea PNDR și PS, respectiv AFIR, depune toate eforturile necesare pentru buna finalizare a proiectelor contractate, asigurând un contact permanent cu beneficiarii finanțării în vederea bunei implementări a proiectelor și implicit atingerea dezideratului de a realiza o absorbție de 100% a fondurilor europene nerambursabile aflate la dispoziția României atât pentru perioada de programare 2014-2022, cât și pentru perioada 2023-2027.

Vizualizat: 5039 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Comunicat APIA ASTĂZI! Plăți făcute!

Comunicat APIA ASTĂZI! Plăți făcute!

12 septembrie 2024 - 16:37

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat autorizarea la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 01 martie – 02 septembrie 2024. Astfel, a fost autorizat la plată un număr total de 23.603 rentieri agricoli cu suma totală de 31,56 milioane lei.

Legea care-i scutește pe fermieri de executarea silită!

Legea care-i scutește pe fermieri de executarea silită!

12 septembrie 2024 - 16:21

Guvernul Republicii Moldova vrea să adopte o lege care îi va scuti pe fermieri de executarea forțată a plăților către bănci.

AFIR, ultimele informații ajutor minim 300.000 euro/fermă vaci!

AFIR, ultimele informații ajutor minim 300.000 euro/fermă vaci!

12 septembrie 2024 - 08:57

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că a publicat Raportul de contestații DR 20 Investiții în exploatații zootehnice, etapa 2 bovine.

Subvenție pentru crescătorii de animale care-și încetează activitatea!

Subvenție pentru crescătorii de animale care-și încetează activitatea!

12 septembrie 2024 - 08:33

O subvenție mai puțin obișnuită! Este acordată crescătorilor de animale, în special bovine, care-și încetează activitatea. Se întâmplă în Olanda. 

Terenurile pentru subvenții APIA cadastrate, intabulate!

Terenurile pentru subvenții APIA cadastrate, intabulate!

12 septembrie 2024 - 08:08

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță finalizarea înregistrării sistematice integrale a imobilelor în 266 de UAT-uri, din totalul de 3.181 de UAT-uri, precum și în peste 27.800 de sectoare cadastrale, cu o suprafață de peste 5,9 milioane de hectare.

Mesaj URGENT APIA plata subvențiilor APIA hectar, cap animal!

Mesaj URGENT APIA plata subvențiilor APIA hectar, cap animal!

12 septembrie 2024 - 07:59

Termen urgent pentru plata subvențiilor APIA! Fermierii, crescătorii de animale care solicită subvenții pe hectar și cap animal pentru acest an trebuie să se prezinte la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) până la data de 30 septembrie 2024.

ASTĂZI! Ajutor 10 euro/familia de albine!

ASTĂZI! Ajutor 10 euro/familia de albine!

11 septembrie 2024 - 16:36

Deputații au adoptat miercuri un proiect de lege care prevede revenirea la cota de TVA de 9% pentru hrana albinelor pe bază de zahăr adăugat. De asemenea, apicultorii solicită și aprobarea unui ajutor de 10 euro/familia de albine. 

ANSVSA: Ultimele date despre pesta oilor/caprelor!

ANSVSA: Ultimele date despre pesta oilor/caprelor!

11 septembrie 2024 - 16:11

În România sunt active 47 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM) din cele 64 confirmate la nivel național. Astfel, au fost stinse 17 focare, dintre care 10 focare de PRM – în județul Tulcea, 6 focare de PRM în județul Constanța și un focar de PRM în județul Ialomița.

Șef APIA: Controale încrucișate subvenții APIA cap vacă, oaie/capră!

Șef APIA: Controale încrucișate subvenții APIA cap vacă, oaie/capră!

11 septembrie 2024 - 10:57

Directorul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Maramureș, Florin Urs, a explicat cum se fac, în această perioadă, verificări încrucișate la fermele de animale care au solicitat subvențiile APIA pe cap animal pentru acest an. 

Șef APIA: Verificări APIA suplimentare anul ăsta la plata subvențiilor APIA!

Șef APIA: Verificări APIA suplimentare anul ăsta la plata subvențiilor APIA!

11 septembrie 2024 - 10:49

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează, în această perioadă, o serie de controale care au ca țintă solicitanții de subvenții APIA pe hectar și cap animal, adică fermierii, crescătorii de animale care au cerut subvențiile aferente acestui an. 

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Vasile Târziu mizează pe Horsch. Impresii la cald, din câmpul de testare Horsch Field Days!

Vasile Târziu mizează pe Horsch. Impresii la cald, din câmpul de testare Horsch Field Days!

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

Apel la Poliţie

Apel la Poliţie
O bătrânică sună la Poliţie: Detalii