FERMIERII NU MAI SUNT LA MÂNA PRIMARILOR! Datorită unei legi adoptată marți, 17 noiembrie 2020, de Camera Deputaților, 830.000 de fermieri vor depune mai puţine documente pentru plăţile directe. Fermierii nu vor mai fi la mâna primarilor pentru a obține adeverința de la Registrul agricol.
Camera Deputaţilor a adoptat, marți, 17 noiembrie, Legea pentru modificarea şi completarea art.6, art.8, art.20 şi art.33 din Legea nr.104/2015, iniţiată de Daniel Constantin, vicepreşedinte PNL. Legea impacteaza circa 830 de mii de fermieri care vor fi scutiţi de la depunerea documentelor pe care trebuiau să le obţină anual de la primării, Registrul Comerţului şi alte instituţii, pentru realizarea plăţilor directe. Astfel, APIA va culege toate informaţiile din bazele de date interconectate.
"Odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, fermierii nu vor mai fi puşi pe drumuri. Ştiu că, pentru mulţi, era un adevărat stres să solicite acte din diverse locuri pentru a completa dosarul. De acum, lucrurile se vor desfăşura ca în orice ţară civilizată, unde instituţiile comunică între ele pentru a rezolva problemele cetăţenilor. De asemenea, nu mai sunt la mâna primarilor care folosesc eliberarea acestor documente ca şantaj electoral", explică Daniel Constantin.
Datorită noii legi, fermierii vor depune la APIA numai cererea de plată şi, dacă este cazul, documente care nu sunt emise de terţi.
Documentele emise de terţi, cum ar fi extrasul din Registrul Agricol, extrasul din Registrul Naţional al Exploataţiilor, extrasul din Registrul de Rasă sau extrasul ONRC, nu vor mai fi solicitate fermierilor.
"Fermierii - mai ales cei cu ferme mici sau medii, precum şi cei cu exploataţii agricole mixte - se vor putea concentra acum doar asupra producţiei agricole. În plus, este eliminat riscul depunerii unor documente neconforme, iar verificările efectuate de APIA vor fi mai exacte, eliminând mare parte din riscul corecţiilor financiare", precizează Daniel Constantin.
Vicepreşedintele PNL spune că procesul de debirocratizare va continua atât în agricultură, cât şi în alte domenii. "Vorbim de un proiect amplu care trebuie să eficientizeze administraţia şi să tranforme relaţia dintre stat şi cetăţean. Mă bucur că am început cu agricultura, Parlamentul înţelegând în sfârşit beneficiile unei legi pe care am depus-o în urmă cu mai bine de un an", a mai spus Daniel Constantin, în comunicatul transmis media.
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.6, art.8, art.20 şi art.33 din Legea nr.104/14 mai 2015 a fost depus de Daniel Constantin în aprilie 2019, iar la 21.10.2019 a fost adoptat de Senat, fiind trimis către Camera Deputaţilor.
Legea votată marți va intra în vigoare după promulgarea sa de către președintele României, Klaus Iohannis, și publicarea în Monitorul Oficial.