Pe masa președintelui Klaus Iohannis se află pentru promulgare Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor la cultura de tomate în spații protejate și cultura de usturoi, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Potrivit legii, cuantumul ajutorului de stat acordat micilor fermieri, cultivatori de tomate, le-a fost suplimentat ajutorul.
"Cuantumul ajutorului de stat se suplimentează cu echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro pentru 1.000 mp, stabilit la cursul de schimb prevăzut la alin. (3), cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar."
Plata sumei va fi făcută către fermieri până la data de 30 septembrie 2024.
"Plata sumei reprezentând ajutor de stat se efectuează până la data de 30 septembrie 2024 inclusiv, cu condiția depunerii documentelor privind obținerea și valorificarea unei cantități de minimum 3 kg tomate/mp, de pe suprafața de 1.000 mp."
De asemenea, foarte important, fermierii pot să depună la direcțiile agricole județene documentele privind valorificarea producției de tomate până cel târziu la data de 2 septembrie 2024.
"Documentele privind obținerea și valorificarea producției de tomate reprezintă copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare și trebuie depuse de către beneficiari la DAJ până cel târziu la data de 2 septembrie 2024 inclusiv.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 371.189,02 mii lei, echivalentul sumei de 75.240 mii euro, şi se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024, la capitolul 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», articolul 51.01 «Transferuri curente», alineatul 51.01.01 «Transferuri către instituţii publice», direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 40 «Subvenţii», articolul 40.15 «Sprijinirea producătorilor agricoli».”
Ajutor de stat usturoi
Se suplimentează și ajutorul acordat micilor fermieri care cultivă usturoi.
"Cuantumul ajutorului de stat prevăzut la alin. (2) se suplimentează cu echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro/ha, stabilit la cursul de schimb prevăzut la alin. (2), cu respectarea pragului maxim de 280.000 euro/beneficiar.
Plata sumei reprezentând ajutor de stat se efectuează până la data de 20 decembrie 2024 inclusiv, cu condiția depunerii documentelor privind obținerea și valorificarea unei cantități de minimum 3 kg/10 mp de usturoi, de pe suprafața stabilită de către DAJ.
Documentele privind obținerea și valorificarea producției de usturoi reprezintă copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare și trebuie depuse de către beneficiari la DAJ până cel târziu la data de 2 decembrie 2024 inclusiv.
Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat este de 86.581,16 mii lei, echivalentul sumei de 17.550 mii euro, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024, în cadrul capitolului 83.01 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 51 «Transferuri între unităţi ale administraţiei publice», articolul 51.01 «Transferuri curente», alineatul 51.01.01 «Transferuri către instituţii publice», direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, care asigură sumele necesare acordării schemei de la capitolul 83.10 «Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare», titlul 40 «Subvenţii», articolul 40.15 «Sprijinirea producătorilor agricoli».”
Legea a fost trimisă de Camera Deputaților spre promulgare președintelui României la data de 13 iunie 2024.