Adama
Agrilevante-30sept
AGRICOVER

IONEL ARION (PRO AGRO): NU SE POATE ÎNSĂMÂNȚA, NU VOM AVEA PRODUCȚIE, ÎN PERICOL ESTE ȘI ZOOTEHNIA!

Publicat: 19 octombrie 2020 - 06:49
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

SITUAȚIE DEZASTRUOASĂ. Producţiile de porumb şi floarea soarelui vor scădea la jumătate în acest an, faţă de anii precedenţi, din cauza secetei prelungite, care va continua să producă efecte devastatoare şi asupra producţiilor viitoare nu numai în zona vegetală ci şi în zootehnie, susţin asociaţiile fermierilor.

"Avem la ora actuală 1,2 - 1,3 milioane de hectare afectate sută la sută la porumb şi floarea soarelui. În judeţul Ialomiţa, din 360.000 de hectare cât are tot judeţul 280.000 sunt afectate sută la sută, cu grâu, orz, porumb şi floarea soarelui. Din 440.000 hectare în judeţul Constanţa, peste 300.000 sunt afectate. Avem probleme în bazinele agricole cu potenţial imens, unde se produceau nu numai cereale pentru consum ci şi cele de sămânţă pentru anul următor. Efectele sunt în lanţ şi sunt devastatoare", afirmă preşedintele Federaţiei Naţionale PRO AGRO, Ionel Arion, într-o declaraţie pentru Agerpres .

El mai spune că anul acesta recolta de porumb nu va depăşi 9 milioane de tone, iar în cazul culturii de floarea soarelui va exista un deficit imens, care va crea probleme în primăvara anului viitor, pentru că procesatorii nu şi-au putut face stocuri.

"Dacă producţia de porumb a anului trecut a fost supraestimată, iar cea din 2018 a fost mult umflată, anul acesta nu vom trece de 8 - 9 milioane de tone. La grâu suntem undeva la 5 - 5,5 milioane de tone, iar floarea soarelui este un deficit imens, deoarece procesatorii nu şi-au putut face stocurile. Nici din Republica Moldova sau Ucraina nu se poate aduce floarea soarelui pentru că nici acolo nu a fost producţie suficientă şi atunci va fi o problemă undeva din martie - aprilie anul viitor, pentru că stocurile adunate vor ajunge până în primăvara anului viitor, dar până în vară mai este destul de mult. Dacă aveam o medie de 2.500 - 2.700 kg/hectar în anii trecuţi la floarea soarelui, anul acesta vom avea 1.300 - 1.400 kg/hectar media pe ţară. Se preconiza să se însămânţeze 900.000 hectare, dar nu ştim dacă s-a semănat atât. Seceta a distrus o parte din cultură, dar a mai fost şi lipsa tratamentului la sămânţă, în primăvara, pentru dăunătorul Tanymecus - acele nicotinoide despre care vorbim tot timpul - care a făcut ca fermierii să semene şi mai puţină floarea soarelui, renunţând la această cultură în favoarea celei de porumb", a explicat el.

În opinia sa, seceta va produce în continuare efecte pentru că fermierii nu pot însămânţa, nu au resurse financiare, fiind astfel în pericol şi producţia alimentară a României.

"Fermierii nu văd cu ochi buni ce va fi în anii următori pentru că seceta este cruntă şi continuă să îşi facă efectele: nu se poate însămânţa, nu vom avea producţie, în pericol este şi zootehnia şi producţia alimentară. Este foarte adevărat că va veni marfă din schimburi intra-comunitare, dar să vedem care este calitatea, care este preţul, pentru că, iată, uleiul la raft a luat 25% avans şi probabil şi derivatele din ulei vor avea creşteri", a menţionat Arion.

În aceste condiţii, fermierii au solicitat autorităţilor declararea stării de calamitate în agricultură, considerând că acest lucru ar aduce gură de oxigen atât fermierilor din vegetal cât şi celor din zootehnie.

"Nu înţelegem de ce ne ferim atât de mult să declarăm starea de calamitate. În acest lanţ trofic al producţiei agricole fermierul şi ferma se află la baza lanţului trofic, dacă distrugem şi facem să dispară fermierul şi ferma şi ceilalţi vor avea de suferit, dar cel mai mult va avea de suferit consumatorul final. Pe de altă parte, ce se întâmplă cu România, şi aşa are o balanţă deficitară, va deveni o zonă unde doar se vor produce cereale? Vom exporta materia primă brută şi vom importa doar produse finite. România nu are dreptul să se dezvolte? Nu trebuie să gândim să dezvoltăm producţia locală şi antreprenorul autohton să supravieţuiască? Trebuie să privim fermierul ca şi un investitor. Noi dacă azi nu sprijinim fermierul, în viitor vom avea probleme pe foarte multe paliere", a adăugat preşedintele PRO AGRO.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, România s-a situat anul trecut pe primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată şi producţia realizată de porumb boabe.

România a obţinut în 2019 o producţie de 16,9 milioane de tone de porumb boabe, de pe o suprafaţă de 2,6 milioane hectare, iar randamentul înregistrat a fost de circa 6.500 kg/ha. La floarea soarelui, recolta a fost de 3,45 milioane de tone de pe o suprafaţa însămânţată de 1,3 milioane hectare şi o medie de 2.660 kg/ha.

Situaţiile operative ale Ministerului Agriculturii privind stadiul recoltării la culturile menţionate indică în prezent "anumite reduceri ale randamentelor specifice", dar valorile sunt provizorii, având în vedere că suprafeţele recoltate până în prezent sunt de circa 87% la floarea soarelui şi circa 50% la porumb.

În data de 15 octombrie, analiştii de la Strategie Grains şi-au redus estimările privind recolta de porumb a Uniunii Europene în sezonul 2020/2021, ca urmare a verii secetoase din principalele ţări producătoare, potrivit Reuters.

Firma franceză se aşteaptă în prezent la o producţie de porumb de 62,7 milioane de tone în Uniunea Europeană şi Marea Britanie, mai puţin decât 64,9 milioane de tone luna trecută şi cu 4,7 milioane de tone mai puţin faţă de estimarea din luna august. Revizuirea de luna aceasta a fost cauzată, în special, de diminuarea cu 1,5 milioane de tone a estimărilor privind recolta de porumb a României şi cu 200.000 de tone pentru Franţa.

Sursa: Agerpres

Vizualizat: 2023 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?

Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?

22 septembrie 2023 - 06:58

Întrebarea a fost adresată pe un grup de oierit Facebook ciobanilor adevărați de către Paul Miron. "Cer un sfat ciobanilor adevărați. Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?"

MADR: Ziua satului românesc!

MADR: Ziua satului românesc!

21 septembrie 2023 - 20:39

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 22 -24 septembrie 2023, interval orar 9:00-19:00, la cea de-a treia ediție a „Târgului pâinii”, în cadrul căruia se va marca „Ziua Satului Românesc”. Evenimentul va avea loc în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Pavel D. Kiseleff nr. 30, București.

Comunicat AFIR ASTĂZI!

Comunicat AFIR ASTĂZI!

21 septembrie 2023 - 15:41

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Comunicare/ Dezbatere publică.

Bani în plus pentru vaca de lapte!

Bani în plus pentru vaca de lapte!

21 septembrie 2023 - 15:15

"Îmbunătățim formele de sprijin pentru crescătorii de bovine prin acordarea subvenției la trei capete încărcătură pe hectar, pentru porumb siloz, ceea ce înseamnă că fermierii vor primi încă 260 de euro peste cei 200 de euro încasați," a anunțat ministrul agriculturii, Florin Barbu, la întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu Asociaţia Crescătorilor de Taurine din România.

Ministrul Barbu: Sprijin cuplat zootehnie 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci!

Ministrul Barbu: Sprijin cuplat zootehnie 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci!

21 septembrie 2023 - 09:02

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a participat miercuri, 20 septembrie 2023, la ședința Asociației Crescătorilor de Taurine din România, la sediul IBNA Balotești.

Au căutat-o 10 zile cu drona, nici urmă de vacă! Ce s-a întâmplat când au vrut să cumpere altă vacă?

Au căutat-o 10 zile cu drona, nici urmă de vacă! Ce s-a întâmplat când au vrut să cumpere altă vacă?

21 septembrie 2023 - 08:38

Povestea unei văcuțe dintr-un sat din România a înduioșat membrii unui grup al crescătorilor de vaci Facebook. S-a pierdut pe 6 septembrie și-n zadar proprietarii de 80 de ani au fost ajutați să o caute cu o dronă, s-au rugat și au implorat, nici urmă de văcuță. Supărați și cu lacrimi în ochi au hotărât să cumpere o altă vacă. Ce s-a întâmplat atunci?

Secretarul de stat MADR Adrian Pintea, la Bruxelles!

Secretarul de stat MADR Adrian Pintea, la Bruxelles!

21 septembrie 2023 - 07:57

"În perioada 18 - 19 septembrie 2023, am reprezentat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la lucrările Consiliului de Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la Bruxelles," informează secretarul de stat MADR, Adrian Pintea, pe Facebook. 

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

20 septembrie 2023 - 18:48

Cornel Constantin Turcescu, directorul general al APIA, a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Băncii Transilvania, în contextul parteneriatelor solide pe care agenția le are cu mediul bancar pentru facilitarea accesului fermierilor la creditare în condiții avantajoase.

ASTĂZI! Subvenția APIA virată ACUM în conturi!

ASTĂZI! Subvenția APIA virată ACUM în conturi!

20 septembrie 2023 - 18:18

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că astăzi a făcut plățile pentru cei care beneficiază de renta agricolă viageră. 

Ministrul agriculturii vrea să înființeze stații de producere a biogazului în fermele de vaci!

Ministrul agriculturii vrea să înființeze stații de producere a biogazului în fermele de vaci!

20 septembrie 2023 - 14:45

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a spus marți, în exclusivitate la „Interviurile Digi24.ro”, că are în vedere un proiect de înființare a unor stații de producere a biogazului în cadrul fermelor românești de creșetere a bovinelor, pentru a fi folosit la sere în care să se producă legume pe tot parcursul anului.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Silobag-urile: depozitare la îndemână și cu costuri reduse

Silobag-urile: depozitare la îndemână și cu costuri reduse

Silobag-urile reprezintă o alternativă modernă și eficientă pentru depozitarea cerealelor, dar și a nutrețurilor. Versatilitatea lor, împreună cu costurile scăzute asociate, le fac un instrument deosebit de util pentru toți cei care doresc să își depoziteze produsele, fără să investească în construcția unor silozuri clasice sau magazii. Cum funcționează, puteți vedea în materialul următor.

Ești interesat de depozitare cereale în saci tip siloz?

0739 682 107

info@grainbags.ro

http://grainbags.ro/utilaje/

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei! Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare

Bancul zilei

Adevăr...

Adevăr...
Deoarece Dumnezeu nu reuşeşte să urmărească chiar totul, a creat bătrânele şi băncile din curte. Detalii