VOCEA FERMIERULUI. La noi, ferma mică pare să fie o problemă. Pentru unii care se consideră mari, uitând că și ei au fost cândva (mai) mici! A postat Asociația Bruna Schwyz pe un grup Facebook de profil.
Cât de mare … este ferma mică!
La noi, ferma mică pare să fie o…problemă. Pentru unii, care se consideră mari, uitând că și ei au fost , cândva, (mai) mici!
În Austria, ferma mică este un ”bun național” și pentru mulți ”internațional”! În această țară există circa 150 000 ferme mici, multe în zona de deal și submontană, cu constrângeri de ordin economic. Dar aici, acest dezavantaj devine avantaj, ei vânzând produsele din ferma lor direct către mulții turiști care le trec pragul.
Nimeni nu se agită că 17% din acestea sunt ferme cu ”jumătate de normă”, proprietarii obținând venituri și din alte activițăți din afara fermelor (turism, alte activități economice).
Și la ei ca și la noi s-a pornit ”de jos” , cu un număr mic de animale, nici acum nu au prea multe: 35-40 capete vaci este un număr mediu. Ce au în plus este performanța, obținută prin ani mulți de ameliorare . Și pentru asta trebuie suport continuu (inclusiv de la stat) și specialiști. Suport încă mai avem, specialiști s-ar (mai putea) găsi , așa că , împreună, să lăsăm fermierii mici să devină și ei mari. Că unii chiar sunt: Mari gospodari , care pot fi stâlpi ai economiei- dar mai ales - ai spiritualității satului românesc. În care, se zice, s-a născut veșnicia. Să fie! Spun reprezentanții Asociației Bruna Schwyz.