De la anul, crotaliile la ovine nu mai sunt o condiție pentru acordarea subvenției APIA oierilor. Subvenția APIA ovine va fi plătită pentru bunăstarea animalelor și sunt alte condiții, iar verificările făcute în fermele de oi de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) vor viza starea animalului și condițiile în care este crescut, a anunțat Dănuț Păle, vicepreședinte ANSVSA, la Agricultura la raport.
De-a lungul anilor s-au iscat probleme mari legate de crotaliile la ovine, au fost acuzații că unii ar încasa banii de la APIA pe punga de crotalii și nu pe ovine care există, că oile ar fi doar în pungă. În timp ce unii ar lua banii doar pe crotalii, alții care au oi în realitate și nu pe hârtie sunt penalizați pentru absența unei crotalii, iar APIA când penalizează un fermier, taie din întreaga sumă datorată fermierului, adică din toate subvențiile cerute de acesta, nu doar din subvenția pentru ovine, iar asta se întâmplă pentru că există o cerere unică, în care sunt incluse subvențiile atât pentru vegetal, cât și pentru zootehnie.
"Ca și punct de vedere ce am propus noi fermierii, e vorba de crotalie, ai crotalie, n-ai crotalia, dacă un animal care e identificat, i-au fost puse două crotalii și una o pierde, bine, să fie un procent recunoscut, oarecare, 3%, habar nu am cât, dar dacă animalul nu are un crotal și unul îl are identificat, înseamnă că animalul există din punctul nostru de vedere. Nu are un crotaliu, aia e altceva. Obligația știu că este ca să aibă două crotalii auriculare. Fermierul și le pune, a pus două, figurează și la medicul veterinar, pe factură, că are două crotalii puse la urechea animalului, plătite, tot ce trebuie. Știți bine că sunt destul de mari penalitățile care sunt, aș propune pentru viitor, nu știu, politica următoare, chiar dacă se face penalizarea (din subvențiile APIA n.r.), măcar să se facă pe fiecare sector separat.
E problema la zootehnie, să fie în legislație ca să fie penalizat fermierul din banii de la zootehnie, din subvenția pe care o ia pe zootehnie, de acolo să fie penalizat pentru chestia cu o crotalie sau ce găsește la control. Pentru că fiind o cerere unică, actualmente ești penalizat pe întreaga exploatație. Pentru două plase cu două crotalii nu văd, nu e ceva normal să fii penalizat pe întreaga exploatație, s-a plâns crescătorul de ovine Ioan Bodea vicepreședintelui ANSVSA în emisiunea Agricultura la raport, transmisă miercuri seara.
Odată cu noua Politică Agricolă Comună (PAC) se schimbă condițiile pentru acordarea subvențiilor APIA la ovine. Banii se vor da pe ovine care există, nu pe crotalii. Cel puțin, așa se plănuiește. Explică vicepreședintele ANSVSA:
"Știm că, de multe ori, cei mai acuzați sunt colegii medici veterinari, numai că această activitate de control pe aceste SMR-uri (norme de ecocondiționalitate n.r.) care până acum au luat în calcul identificarea animalelor, sunt activități delegate de la APIA, APIA care primește și plătește subvenție în urma unor negocieri cu Comisia Europeană.
Știți foarte bine că au fost probleme foarte mari. Numai că avem marele noroc, ca să spun așa, că începând de la anul, nu se mai dau subvenții vizavi de identificare și vor fi subvenții pe bunăstarea animalelor. Și atunci, lucrurile sper că nu vor mai fi atât de dificile pentru fermier. Numai că acolo, o să vedeți, sunt alte condiții pe bunăstare, să asigurăm condiții de adăpostire, de hrănire, cu totul alte condiții.
Acum, dacă mă întrebați pe mine și am ma avut discuții, toate aceste lucruri ar trebui discutate și negociate la nivel de Comisie, pentru că APIA transpune exact legislația europeană. Atât timp cât eu merg și găsesc animalul că are o singură crotalie și pot să-i fac trasabilitatea acelui animal, până la urmă ar fi trebuit să fie un lucru înțeles, dar repet și nu vreau să creez o confuzie, o stare de tristețe sau neliniște din partea fermierilor, aceste condiții nu le-a stabilit România și vizavi de medicii veterinari, care sunt acuzați că ei au fost cei care au generat aceste pierderi pe cererea unică APIA, pentru că de ceva timp e cuplat vegetalul cu zootehnia, medicii veterinari nu au făcut decât să consemneze realitatea din teren și erau situații în care cu 7 zile înainte de data anunțării controlului în ferma respectivă, orice acțiune pe care o făceai pentru a face animalul conform, adică să-i pună și a doua crotalie, să fac formularul de duplicat, nu mai era luat în calcul (la plata APIA n.r.).
Și, într-adevăr, au fost situații în care oamenii au pierdut foarte mulți bani, atât pe partea de zootehnie, cât și pe partea de vegetal. Dar, ca să concluzionăm, de la anul, această problemă pică, pentru că nu va mai fi subvenție pe control pe identificarea animalelor", a detaliat Dănuț Pale, vicepreședinte ANSVSA, la Agricultura la raport.