STUDIU! Un studiu comandat de Parlamentul European în noiembrie 2020, singurul realizat în România, și ale cărui rezultate au fost făcute cunoscute astăzi, 8 decembrie 2020, de europarlamentarul român Carmen Avram (S&D), membră în Comisia AGRI, Parlamentul European, arată că fermierii mici nu sunt informați și nu sunt pregătiți pentru ceea ce urmează să se întâmple în reforma din agricultură, în noua Politică Agricolă Comună (PAC).
Marți, 8 decembrie, eurodeputata Carmen Avram a lansat rezultatele studiului „Implementarea noii Politici Agricole Comune in Romania. Tendințe și posibil impact”.
Deși prevederile noii Politici Agricole Comune sunt puțin cunoscute în România, surpriza studiului o reprezintă optimismul fermierilor români cu privire la reforma agricolă. Cu toate acestea, gradul de optimism e valabil, mai degrabă, pentru fermele de dimensiuni mai mici.
În același timp, însă, fermierii mari se declară mai bine informați, iar cei mici, se declară, într-un procent mai mare, nepregătiți pentru ceea ce urmează.
În ceea ce privește țintele strategiei „De la fermă la furculiță” și ale strategiei pentru Biodiversitate, 58% dintre fermieri cred că reducerea cantității de pesticide și îngrășăminte în fermă va conduce la creșterea costurilor operaționale ale fermei, iar 65% dintre respondenți consideră că dezvoltarea suprafețelor exploatate ecologic va conduce, de asemenea, la creșterea costurilor în fermă.