În scrisoarea transmisă miercuri, 5 iulie 2023, ministrului agriculturii de către Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), fermierii îi solicită de urgență ministrului modificarea Ordinului subvențiilor abia publicat în Monitorul Oficial.
"MODIFICĂRI NECESARE ÎN ORDINUL SUBVENȚIILOR
O serie de modificări se impun Ordinului nr. 80/2023 cu privire la condițiile de eligibilitate a fermierilor care beneficiază de plăți directe prin APIA. Aceste reglementări trebuie făcute urgent întrucât pun în pericol plata subvențiilor pentru un număr semnificativ de fermieri care, deși fac agricultură, nu pot beneficia de aceste plăți pe suprafață:
- Prelungirea derogărilor de la aplicarea restricțiilor aplicate în prezent pentru GAEC 7 – Rotația culturilor pe teren arabil și GAEC 8 - Ponderea minimă a suprafeței agricole dedicate zonelor sau caracteristicilor neproductive și pe toate suprafețele agricole, menținerea elementelor de peisaj și interzicerea tăierii gardurilor vii și a arborilor în perioada de reproducere și creștere a păsărilor.
Menționăm că aceste derogări sunt la acest moment în vigoare doar pentru anul de cerere 2023, potrivit Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1317 al Comisiei din 27 iulie 2022 de stabilire a unor derogări de la Regulamentul (UE) 2021/2115 al Parlamentului European și al Consiliului (în ceea ce privește aplicarea standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor - standardele GAEC 7 și 8 pentru anul de cerere 2023 ”statele membre pot decide să deroge, pentru anul de cerere 2023, de la aplicarea unuia sau a ambelor standarde GAEC”).
- Asigurarea accesului la subvenții - sprijin cuplat, și pentru micii producători fiscalizați, care valorifică producția direct, prin emiterea de bon fiscal, și care nu pot face dovada valorificării cu situația fiscală din casa de marcat," solicită fermierii în scrisoarea destinată ministrului agriculturii, transmisă și Agroinfo.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare include organizațiile Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF.