CRESCĂTORII MERITĂ UN PREȚ CORECT! Crescătorii români de animale sunt nevoiți adesea să-și vândă produsele din ferme la prețuri sub cele de producție, litrul de lapte de vacă sub un leu, kilogramul de carne de miel în viu, sub 10 lei, etc. Crescătorii români depind de procesatori și, când vorbim de vânzarea animalelor vii, de samsari. Ei sunt cei care fixează prețurile. Care ar fi soluția, în opinia ministrului agriculturii Adrian Oros, pentru a scăpa de samsari și pentru a nu mai fi la mâna procesatorilor?
Micii crescători de animale sunt cei mai vulnerabili. Ei nu reușesc să-și vândă produsele la un preț corect care să-i ajute să se dezvolte. Este de notorietate că laptele de vacă, de exemplu, se vinde la un preț derizoriu la poarta fermei, sub un leu litrul, dar pe raft, la consumator ajunge la 5 lei pe litru sau peste această sumă. În aceeași ordine de idei, de multe ori, din disperare, pentru că nu au bani cu care să-și întrețină animalele, crescătorii vând animalele vii la prețuri mici samsarilor.
Ministrul agriculturii susține că-n alte țări ale Uniunii Europene, crescătorii de animale, micii crescători au găsit soluția pentru a obține un preț corect, pentru a evita samsarii și pentru a nu mai fi la mâna procesatorilor. Sunt asociați în grupuri și au propriile abatoare și fabrici. Când se va ajunge așa și la noi? Greu de spus.
În 2018, era pestă porcină africană și știu că la cererea samsarilor, pentru că ei făceau lucrul ăsta, să dea drumul la târguri, în plină pestă, și se căutau coduri CAEN pentru mijlocitorii de animale, adică pentru samsari. Domle, trebuie să fie relația directă între crescător și abator. Pe vremuri, abatoarele aveau mașini dezinfectate, mașini autorizate, se deplasau la crescător, luau animalul sau, dacă abatorul este al unui grup de fermieri, ceea ce va fi viitorul.
Peste tot în Uniunea Europeană, fermierii mici au, în grup, propriile fabrici de procesare, când discutăm de carne sau de lapte, și atunci niciun procesator nu poate să vină să facă presiune pe prețul cărnii sau al laptelui la fermieri, la crescători, a declarat duminică, 13 septembrie 2020, ministrul agriculturii, Adrian Oros, în județul Neamț.