Adama
Agrilevante-30sept
AGRICOVER

EFECTIVELE DE BOVINE S-AU TRIPLAT LA SUBVENȚIA APIA CARE AJUNGE LA 379 EURO/ANIMAL!

Publicat: 28 ianuarie 2021 - 10:04
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

SUBVENȚII BOVINE. PREȚ CARNE DE VITĂ. Din 2016 până-n 2020, efectivele de bovine din România pentru care se solicită sprijinul cuplat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) s-au triplat, spune Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România. Creșterea se explică prin cuantumul mare al acestei subvenții. Pentru anul 2020, SCZ bovine carne este 185 euro/animal, iar SCZ vaci lapte, 379 euro/animal.

Efectivele de bovine din România au crescut, chiar s-au triplat, în perioada 2016-2020. Aici vorbim de date foarte clare, de la efectivele în plată la sprijinul cuplat, care este unul dintre cele mai bune lucruri care am reușit să le obținem în PNDR 2020, în PAC 2014-2020, de fapt, pe plățile directe, ca finanțare directă a sectoarelor aflate în dificultate.

Sigur, în România, și vă spun tot date din lunile decembrie-ianuarie, s-au sacrificat foarte, foarte multe bovine. Dar am avut o problemă deosebită pe sector, și pe lapte, și pe carne, pentru că amânîndu-se perioada de depunere a cererilor pentru anul 2020 până la 15 iunie, s-a dus și perioada de retenție a efectivelor până-n data de 15 decembrie, ceea ce a dus la o scădere a numărului de animale prin reforma care este normală și firească și toți fermierii, de obicei, în octombrie-noiembrie își făceau curățenie în fermă, în funcție de situați și de stocurile de furaje pe care le aveau în fermă.

Să nu uităm că 2020 a fost și un an în partea de sud-est a României și chiar sud-vest cu o secetă foarte, foarte accentuată. Chiar la un moment dat, noi am încercat să obținem o derogare a perioadei de retenție, o reducere a ei la nivelul din 15 octombrie, lucru pe care nu l-am reușit pentru că discutăm de reglementări europene.

Una peste alta, ce este important e că sectorul e în plină ascensiune, este un interes foarte mare al fermierilor, condițiile pe care România le are cu cele 5 milioane de hectare de pajiști pe care le folosim în proporție foarte mică ne asigură condițiile optime de creștere a vacii de carne, mai trebuie să lucrăm la piața cărnii de vită din România.

Tot discutăm de multă vreme de filierele pe produs, din nefericire tot ce s-a dorit pe carnea din România, și vorbesc de carnea de vită în special, nu fac o diferențiere la preț și calitate pe o bovină de carne sau o reformă din fermele de vaci cu lapte. Și aici este un mare impediment în ceea ce privește sectorul, de aia noi am avut discuții la Ministerul Agriculturii foarte serioase și vrem să le reluăm acum, cu noua așezare politică a ministerului, în vederea clasificării carcaselor, pe care am avut-o o perioadă de timp în România. Bineînțeles că fiind entități independente, procesatorii s-au cam scăpat de ei, pentru că le dicta, prin calitatea carcasei, și prețul pe care trebuia să-l plătească la fermier. Or, sunt mecanisme pe care le putem folosi foarte bine în reglementarea pieții plus că sistemul asociativ deja din România a început să învețe ce înseamnă puterea asocierii și sperăm să creăm această piață a cărnii de vită din România, a declarat Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, pentru RFI.

Creșterea numărului de vaci pentru care se solicită la APIA sprijinul cuplat zootehnic, SCZ, a determinat o scădere a cuantumului pe cap de animal. În primul an de accesare a acestei subvenții, cuantumul pe vaca de carne era de cca 1.000 de euro/cap, o sumă uriașă.

Cât privește clasificarea carcaselor, Ministerul Agriculturii a publicat miercuri, 27 ianuarie 2021, un proiect de hotărâre de Guvern privind modul de reorganizare și funcționare a Sistemului național de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine. Vom reveni asupra lui. PROIECTUL HG POATE FI CITIT PE SITE-UL MADR!

Vizualizat: 3761 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?

Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?

22 septembrie 2023 - 06:58

Întrebarea a fost adresată pe un grup de oierit Facebook ciobanilor adevărați de către Paul Miron. "Cer un sfat ciobanilor adevărați. Câte oi trebuie să aibă o familie cu doi copii ca să ducă o viață decentă?"

MADR: Ziua satului românesc!

MADR: Ziua satului românesc!

21 septembrie 2023 - 20:39

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită în perioada 22 -24 septembrie 2023, interval orar 9:00-19:00, la cea de-a treia ediție a „Târgului pâinii”, în cadrul căruia se va marca „Ziua Satului Românesc”. Evenimentul va avea loc în incinta Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Şos. Pavel D. Kiseleff nr. 30, București.

Comunicat AFIR ASTĂZI!

Comunicat AFIR ASTĂZI!

21 septembrie 2023 - 15:41

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.ro, la secțiunea Comunicare/ Dezbatere publică.

Bani în plus pentru vaca de lapte!

Bani în plus pentru vaca de lapte!

21 septembrie 2023 - 15:15

"Îmbunătățim formele de sprijin pentru crescătorii de bovine prin acordarea subvenției la trei capete încărcătură pe hectar, pentru porumb siloz, ceea ce înseamnă că fermierii vor primi încă 260 de euro peste cei 200 de euro încasați," a anunțat ministrul agriculturii, Florin Barbu, la întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu Asociaţia Crescătorilor de Taurine din România.

Ministrul Barbu: Sprijin cuplat zootehnie 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci!

Ministrul Barbu: Sprijin cuplat zootehnie 460 euro/ha cu o încărcătură de 3 vaci!

21 septembrie 2023 - 09:02

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a participat miercuri, 20 septembrie 2023, la ședința Asociației Crescătorilor de Taurine din România, la sediul IBNA Balotești.

Au căutat-o 10 zile cu drona, nici urmă de vacă! Ce s-a întâmplat când au vrut să cumpere altă vacă?

Au căutat-o 10 zile cu drona, nici urmă de vacă! Ce s-a întâmplat când au vrut să cumpere altă vacă?

21 septembrie 2023 - 08:38

Povestea unei văcuțe dintr-un sat din România a înduioșat membrii unui grup al crescătorilor de vaci Facebook. S-a pierdut pe 6 septembrie și-n zadar proprietarii de 80 de ani au fost ajutați să o caute cu o dronă, s-au rugat și au implorat, nici urmă de văcuță. Supărați și cu lacrimi în ochi au hotărât să cumpere o altă vacă. Ce s-a întâmplat atunci?

Secretarul de stat MADR Adrian Pintea, la Bruxelles!

Secretarul de stat MADR Adrian Pintea, la Bruxelles!

21 septembrie 2023 - 07:57

"În perioada 18 - 19 septembrie 2023, am reprezentat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la lucrările Consiliului de Agricultură și Pescuit, care s-a desfășurat la Bruxelles," informează secretarul de stat MADR, Adrian Pintea, pe Facebook. 

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

Șeful APIA, anunț pentru fermieri, crescători de animale!

20 septembrie 2023 - 18:48

Cornel Constantin Turcescu, directorul general al APIA, a participat la o întâlnire de lucru cu reprezentanții Băncii Transilvania, în contextul parteneriatelor solide pe care agenția le are cu mediul bancar pentru facilitarea accesului fermierilor la creditare în condiții avantajoase.

ASTĂZI! Subvenția APIA virată ACUM în conturi!

ASTĂZI! Subvenția APIA virată ACUM în conturi!

20 septembrie 2023 - 18:18

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că astăzi a făcut plățile pentru cei care beneficiază de renta agricolă viageră. 

Ministrul agriculturii vrea să înființeze stații de producere a biogazului în fermele de vaci!

Ministrul agriculturii vrea să înființeze stații de producere a biogazului în fermele de vaci!

20 septembrie 2023 - 14:45

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a spus marți, în exclusivitate la „Interviurile Digi24.ro”, că are în vedere un proiect de înființare a unor stații de producere a biogazului în cadrul fermelor românești de creșetere a bovinelor, pentru a fi folosit la sere în care să se producă legume pe tot parcursul anului.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Silobag-urile: depozitare la îndemână și cu costuri reduse

Silobag-urile: depozitare la îndemână și cu costuri reduse

Silobag-urile reprezintă o alternativă modernă și eficientă pentru depozitarea cerealelor, dar și a nutrețurilor. Versatilitatea lor, împreună cu costurile scăzute asociate, le fac un instrument deosebit de util pentru toți cei care doresc să își depoziteze produsele, fără să investească în construcția unor silozuri clasice sau magazii. Cum funcționează, puteți vedea în materialul următor.

Ești interesat de depozitare cereale în saci tip siloz?

0739 682 107

info@grainbags.ro

http://grainbags.ro/utilaje/

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei! Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare

Bancul zilei

Adevăr...

Adevăr...
Deoarece Dumnezeu nu reuşeşte să urmărească chiar totul, a creat bătrânele şi băncile din curte. Detalii