Mieii cumpărați de la crescătorii de ovine din România cu un preț mic sunt vânduți cu un preț uriaș pe kilogram în Grecia. Oierii greci s-au revoltat din pricina speculei făcută de mai multe magazine.
Între crescătorii de animale și comercianții de carne din Volos, Grecia, au izbucnit divergențe în ultimele zile în condițiile în care primii vorbesc despre concurență neloială. După cum transmite gegonota.news, crescătorii de animale protestează pentru că, spun ei, piața este inundată de miei importați din România, care sunt vânduți ca fiind autohtoni, potrivit Rador Radio România.
Comercianții, profitând de legislația care prevede că ștampila de origine a animalului este opțională, aduc miei din România și îi vând în măcelării ca fiind grecești, după cum se plânge președintele crescătorilor de animale din regiunea Volos. „I-au cumpărat cu mai puțin de 9 euro și îi vând cu 16 euro kilogramul. Este o înșelăciune și am cerut controale atât pentru falsificarea originii, cât și pentru speculă nerușinată. 50% din magazinele de carne răspund astfel nevoilor de Paște, dar acest lucru este în detrimentul fermierilor și consumatorilor. Nu avem dreptul de a face publice nume, dar acest lucru se întâmplă. Controalele au început astăzi”, a spus președintele crescătorilor de animale din regiunea Volos pentru gegonota.news, preluat de G4Media.ro
Prețul de vânzare al mielului din România, după cum relatează publicația, se situează la circa 4,5 euro, întrucât datorită iernii blânde există mulți miei disponibili și la o greutate căutată de piața grecească.
Astfel, comercianții din Thesalia par să facă afaceri foarte profitabile, în timp ce crescătorii de animale suferă din punct de vedere financiar după ce au pierdut 80.000 de animale din cauza inundațiilor de anul trecut.