Cine RÂDE LA URMĂ, NU A PRICEPUT POANTA!

Bătrânii noştrii ne-au lăsat moştenire câteva vorbe de duh, proverbe, pilde şi tot felul de alte matrice comportamentale comprimate inteligent în câteva cuvinte esenţiale. Toată viaţa mea m-am lovit de veridicitatea acestora. De netăgăduit. Nu mai spun că istoria se tot repetă, precum secvenţele de ADN. Ciclic, dar parcă din ce în ce mai repede. Ca într-o Ciuleandră îndrăcită. Am făcut acestă introducere ca să înţelegeţi că „roata vieţii se învârte pe toate spiţele; azi eşti sus, mâine jos”. Nimeni nu e veşnic norocos, cum nimeni nu poate fi luzerul perfect.

Când eram mic găseam tot felul de continuări la astfel de vorbe de duh. Le adaptam momentelor sau le aduceam un strop de haz. Ba că „cine se scoală de dimineaţă... adoarme pe drum” sau „unde-i unul nu-i putere la tigaia cu jumere”. Dar o făceam într-o joacă aproape nevinovată. Dar când ai trecut prin viaţă şi ai ajuns bunic, ştii cât de adevărate şi implacabile sunt aceste zicale în esenţa lor. Și nu continui să nu mă mir cum de fiecare dată repet greşelile înaintaşilor şi-mi dau palme peste ceafă singur. Aşa cum într-o zi, nu prea îndepărată, o să vă daţi şi voi, stimaţi fermieri, pe oriunde aţi fi acum.

Faptul că nu sunteţi aproape de cei care fac greva foamei nu face bine breslei. Știţi cum e?! E ca atunci când un frate suferă şi nu îi eşti alături la greu. Va veni cu certitudine şi ziua ta. Fraţii se sprijină şi atunci când poate nu eşti întru totul de acord cu dorinţele lor. Pentru că solidaritatea este unica armă a celor mulţi în faţa administraţiei. Uniţi puteţi da un semnal clar altfel, dacă vă ascundeţi în spatele degetului, veţi cădea pe rând. De aceea nu înţeleg de ce e atâta comoditate atunci când este nevoie de un pic de zvâc pentru a se mişca cumva impotenţa administraţiei în a se reforma. În a întoarce faţa către plătitorii de taxe. Nu Caraş sau Cristescu sunt miza aici. Ci o chestiune de principiu: a nu te lăsa dus cu preşul la infinit de către cei pe care îi plăteşti gras să muncească pentru bunul mers al ţării.

Marţi, în a şasea zi de grevă a foamei, am zâmbit amar trecând pe lângă tabăra ridicată la poarta guvernului Cioloş de fermierii din zootehnie. Apoi am încercat să-i fac pe cei 7 grevişti ai foamei să uite un pic de neajunsurile lor. Le-am văzut cearcănele adânci lăsate de odihna precară şi noaptea cu furtună şi ploaie cu găleata. Dar nu asta îi nemulţumea ci, cel mai mult, lipsa de solidaritate din rândul fermierilor. Care ar putea fi mâine în situaţia lor. Pentru că întotdeauna se vor ivi situaţii care să vă supere în activitatea voastră. Legi strâmbe, hotărâri nedrepte, ordonanţe făcute pe genunchi şi norme de aplicare care sunt aberante şi absolut aiurea. Toate acestea pot fi amendate doar dacă vă organizaţi şi deveniţi solidari. Altfel sintagma latină „Divide et Impera” îşi va face de cap cu veselie.

Pentru că, din păcate, oricâte exemple aţi avut până acum, se dovedeşte că au fost inutile. Guvernanţii şi paralamentarii îşi freacă mâinile şi râd în hohote de lipsa voastră de unitate. De uşurinţa cu care vă lăsaţi mânuiţi ca nişte biete păpuşi de lemn. Și, dacă nu vă vine să râdeţi citind aceste rânduri, nici măcar în ultimul ceas, înseamnă că nu aţi priceput poanta!