SYNGENTA
Adama

Cinci fermieri în greva foamei pe holul Parlamentului!

Publicat: 14 mai 2024 - 12:24
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Un grup de cinci fermieri polonezi a intrat în greva foamei chiar pe holul Parlamentului de la Varșovia. Motivele? Aceleași pentru care au fost uriașe demonstrații în toată Europa, inclusiv în România: pe de-o parte reglementările de mediu impuse de Uniunea Europeană, pe de altă parte concurența cerealelor ieftine din Ucraina.

Cei cinci fermieri polonezi intrați în greva foamei pe holurile legislativului spun că protestează astfel tocmai ca să nu blocheze străzi, cum au fost demonstrațiile recente în care au avut de suferit oameni nevinovați.

farm polonia_b

sursa TVR Info

Jaroslaw Zaremba, fermier polonez în greva foamei: Nu vrem să mergem cu tractoarele pe străzi și să blocăm oameni obișnuiți, pe ale căror vieți le-am îngreuna. Dar nu avem cum protesta altfel împotriva faptului că într-un an-doi nu vor mai fi ferme de familie în Polonia. Acesta era un punct forte al nostru, pentru că produceam alimente sănătoase.
Toată lumea își dorește alimente sănătoase și acesta este unul dintre dezideratele faimosului Green Deal european: mai puține pesticide, agricultură sustenabilă. Fermierii spun însă că regulile pentru tranziția verde sunt prea dure, birocrația sufocantă, iar subvențiile pur și simplu nu le ajung.

Hubert Kraft, fermier polonez în greva foamei: Sunt în datorii. Am crezut că prețul va fi corect și că o să vând cu un profit, măcar minim. Dar a trebuit să mă îndatorez pentru un nou semănat. În primul rând, perspectiva de profit e zero. În al doilea rând, nu pot să-mi golesc silozurile: nimeni nu vrea să ne cumpere cerealele, pentru că vin mai ieftine de-afară.

Fermierii polonezi au obținut deja concesii de la UE în legătură cu Acordul Verde și de la guvernul polonez, care a declarat că va plăti 490 de milioane de euro în subvenții pentru a-i compensa pentru prețurile scăzute ale cerealelor, dar mulți spun că nu este suficient.

sursa TVR Info

Vizualizat: 880 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Târg de Ziua Unirii Principatelor Române

Târg de Ziua Unirii Principatelor Române

21 ianuarie 2025 - 17:56

Cu ocazia sărbătoririi ”Zilei Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie”, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui în curtea instituției, între 23 -25 ianuarie 2025, un târg pentru promovarea produselor agroalimentare românești.

Comunicat APIA ACUM! Plăți crescătorii de animale!

Comunicat APIA ACUM! Plăți crescătorii de animale!

21 ianuarie 2025 - 17:40

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna septembrie 2024 și trimestrul III 2024.

Noua subvenție mici fermieri, gospodari de 10.000 de lei! Pentru ce primiți acești bani!

Noua subvenție mici fermieri, gospodari de 10.000 de lei! Pentru ce primiți acești bani!

21 ianuarie 2025 - 05:49

Gospodarii care locuiesc la sat, micii fermieri, țăranii primesc de la stat un ajutor de 10.000 de lei. Banii sunt acordați în cadrul programului "Rabla pentru sobe", lansat de Ministerul Mediului, pentru înlocuirea vechilor sobe cu altele mai eficiente, economice și ecologice.

Cantitățile de motorină pentru 2025 pentru care luați bani de la APIA!

Cantitățile de motorină pentru 2025 pentru care luați bani de la APIA!

21 ianuarie 2025 - 05:31

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, pe site-ul oficial, un proiect de hotărîre Guvern privind acordarea ajutorului de stat la motorina folosită în agricultură în acest an. Proiectul de act normativ anunță și cantitățile de motorină pentru vegetal, zootehnie, pentru care fermierii, crescătorii de animale primesc banii de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Oficial! Cuantum subvenție APIA pentru acest an! Ce sumă iau de la APIA fermierii, crescătorii!

Oficial! Cuantum subvenție APIA pentru acest an! Ce sumă iau de la APIA fermierii, crescătorii!

21 ianuarie 2025 - 05:06

Ministerul Agriculturii a publicat, în dezbatere, un proiect de hotărîre de Guvern care stabilește cuantumul pentru acest an al ajutorului de stat la motorina folosită în agricultură.

Salamul de Nădlac, recunoaștere europeană!

Salamul de Nădlac, recunoaștere europeană!

20 ianuarie 2025 - 18:52

Ministerul Agriculturii anunță pe pagina sa Facebook despre un nou produs românesc care va obține certificare europeană, Salamul de Nădlac.

Crescător de vaci nevoit să arunce mii de litri de lapte în fiecare zi!

Crescător de vaci nevoit să arunce mii de litri de lapte în fiecare zi!

20 ianuarie 2025 - 13:20

„Nu pot livra laptele celor 1.300 de vaci la fabricile de procesare, deși animalele mele au fost testate negativ”, spune cu amărăciune crescătorul de vaci din Germania, citat de g4food.ro

ASTĂZI! Mesaj URGENT APIA pentru crescătorii de vaci!

ASTĂZI! Mesaj URGENT APIA pentru crescătorii de vaci!

20 ianuarie 2025 - 12:36

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 31.01.2025 inclusiv, solicitantii eco-schemelor din sectorul zootehnic, care prin cererea de plată depusă la Centrele APIA în Campania 2024, și-au asumat voluntar angajamente anuale, trebuie să depună deconturile justificative anuale/trimestriale însoțite de documentele care atestă îndeplinirea cerințelor specifice de bunăstare.

Protest 28 ianuarie 2025: O țară fără fermieri, crescători animale e o țară fără viitor!

Protest 28 ianuarie 2025: O țară fără fermieri, crescători animale e o țară fără viitor!

20 ianuarie 2025 - 07:06

Fermierii din Italia se mobilizează să iasă în stradă pe data de 28 ianuarie 2025, scrie agricultura.it Fermierii cer Guvernului să declare stare de criză în agricultură și să vină cu măsuri extraordinare pentru abordarea dificultăților grave care afectează sectorul agricol.

Document! Cuantum APIA mai mare pe hectarul de soia pentru anul 2024!

Document! Cuantum APIA mai mare pe hectarul de soia pentru anul 2024!

20 ianuarie 2025 - 06:37

Fermierii beneficiază de sprijinul cuplat soia pentru anul 2024 dacă au solicitat această subvenție anul trecut, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Plata sprijinului cuplat vegetal va fi demarată de APIA după data de 15 mai, ultimul termen pentru depunerea unor documente justificative la APIA. Așa cum a anunțat secretarul de stat MADR, Adrian Pintea, plata poate fi făcută mai repede cu condiția ca fermierii să ducă actele la APIA.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Ionuț Lupu trece la mulsul robotizat!

Ionuț Lupu trece la mulsul robotizat!

Ionuţ Lupu, directorul executiv al Asociaţiei Crescătorilor de Vaci "HolsteinRo", se pregăteşte să treacă la mulsul robotizat în ferma sa din judeţul Neamţ. A optat pentru echipamentele Lely, de la care a achiziţionat şi un robot pentru administrarea furajelor. Investiţiile au fost realizate prin intermediul unui proiect AFIR, care include şi o mică unitate de procesare a laptelui.

Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori! FERME DE VÂNZARE în județul Cluj! IMAGINI DIN DRONĂ // Detalii în descriere

Bancul zilei

MAXIMA ZILEI

MAXIMA ZILEI
-Cum se spune în engleză: soţia a luat copiii şi a plecat pentru o săptămână în vizită la soacră? Detalii