Ghidul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), valabil pentru acest an, definește ce înseamnă hectar eligibil la plata subvențiilor APIA, parcelă agricolă, parcelă de referință.
Hectar eligibil
a) orice suprafaţă agricolă a exploataţiei care este utilizată pentru o activitate agricolă; sau
b) orice suprafaţă agricolă a exploataţiei care este utilizată şi pentru o activitate neagricolă, dar care prin intensitatea, natura, durata şi calendarul activităţilor neagricole nu îngreunează activitatea agricolă, potrivit pct. 4.1.3.1 din PS 2023-2027; sau
c) orice suprafaţă care a dat dreptul la plăţi în cadrul sprijinului de bază pentru venit în scopul sustenabilităţii prevăzut la art. 1 alin. (3) lit. a) sau în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă prevăzută la titlul III din Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 şi care face obiectul unui angajament asumat de un fermier în temeiul art. 43 din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) sau al art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 sau în temeiul unei scheme naţionale ale cărei condiţii respectă dispoziţiile art. 43 alin. (1) - (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.698/2005 sau art. 22 din Regulamentul
(UE) nr. 1.305/2013 sau art. 70 ori art. 73 din Regulamentul (UE) 2021/2.115; sau18/03/2024 - litera a fost modificată prin Hotărâre 208/2024
d) elementele neproductive care sunt prevăzute în GAEC 8 din cadrul PS 2023-2027, numai în cazul în care se cumulează cu situaţiile prevăzute la lit. a) sau c).
Suprafeţele de teren agricol sunt considerate ca fiind hectare eligibile numai dacă sunt conforme cu definiţia hectarului eligibil prevăzută la alin. (2) în perioada 1 ianuarie- 31 decembrie, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau a unor circumstanţe excepţionale, prevăzute la art. 3 din Regulamentul
(UE) 2021/2.116
Parcelă agricolă - o suprafaţă continuă de teren, care face obiectul unei declaraţii din partea unui singur fermier, cu aceeaşi categorie de folosinţă,
pe care se cultivă o singură grupă de culturi; cu toate acestea, în cazul în care se solicită o declaraţie separată privind utilizarea unei suprafeţe care face parte dintr-o singură grupă de culturi, utilizarea respectivă limitează suplimentar, dacă este necesar, suprafaţa respectivă. În cadrul unei parcele agricole pot exista una sau mai multe subparcele cu culturi distincte, care fac parte din aceeaşi categorie de folosinţă, culturi care pot fi modificate de la un an la altul
Parcelă de referinţă - o suprafaţă delimitată geografic şi identificată în mod unic, denumită bloc fizic, înregistrată în sistemul de identificare a parcelelor agricole menţionat la art. 68 din Regulamentul (UE) 2021/2.116. O parcelă de referinţă conţine o unitate de teren care constituie suprafaţă agricolă, astfel cum este definită la art. 4 pct. 3 din Regulamentul (UE) 2021/2.115. După caz, o parcelă de referinţă conţine şi suprafeţe neagricole considerate eligibile de statele membre pentru primirea sprijinului pentru intervenţiile bazate pe suprafaţă menţionate la art. 65 alin. (2) şi (3) din Regulamentul (UE) 2021/2.116.
Informații obținute de Agroinfo de la APIA.