VOCEA OIERILOR. Ionuț Daniel Iorga a întrebat pe un grup Facebook creat de crescătorii români de ovine cât de rentabilă este o stână cu 500 de oi. Ce i-au răspuns oierii?
Ana Maria: Păi prima dată trebuie să-ți placă ceea ce faci, asta ii cel mai important, să ai cunoștinte în domeniu și după încă multe altele să ai teren, saivan și alte condiții, dacă te apuci de la 0 și nu ai habar, intri și-n niște datorii de nu mai ieși veci.
Murărescu Aurel: Eu am 400 si zic că sunt rentabile și am 2 ciobani.
Ioan Suciu: Prima dată, terenul, oameni, utilaje, contabil, munca 24 din 24 .....Și după un an, începe adunarea, dacă e rentabil sau nu .....Dacă nu sunteți de meserie și să știți tot ce trebuie despre oaie și dispus să stați dvs.zile,luni lângă ele, nu încercați marea neagră fără costum ...
Hristu Tase: Persoana ar trebui să se apuce de un efectiv de 30-40 oi tinere si in 4 ani daca opreste mielute si cu ce mai scoate , ca urmare a pierderilor sau îmbolnăvirilor, face 500 capete, dar porneste cu ceva experiență acumulată! Eu am o medie la mine . . . Din 10 oi in 5 ani ajunsesem la 100 (din care 5 berbeci ) si am si sacrificat an de an miei de Sfintele Paști, am avut si pierderi. La mine ponderea este 60 % mielute și 95% gemelari.
Paul Bereholschi: Ii o meserie frumoasa, cu satisfacții, dar foarte grea în timpurile astea.. Gândiți-vă de 10 ori înainte de a face pasul! Baftă!
Piticas Georgian Emil: Eu am incercat cu suffolk, texel, asaf, Palas lapte, Palas carne si s-au curățat de carcean de nu a rămas una sau mai bine zis unul.
Lau Berchiu: Dacă ai pășune și îți vezi tu cu familia de ele, trăiești decent, nu te îmbogățești.
Adina Melinte: Dacă ai experiență, teren mult in proprietate, dispozitie de a renunța la sărbători si să stai nonstop acolo, un om care sa tragă cot la cot cu tine , bani de salariu, mâncare, țigări și hainele spălate.....că toți au aceste pretenții, câini buni care să miroasă lupul.....mai continui?...?? Utilaje sau bani care să iți permită să lucrezi terenul ca să ai hrană pt animale, bani pt tratamente si vaccinuri, oameni care sa te ajute la toate astea......muuuuulte....si mai presus de toate Să IUBEȘTI ANIMALELE....nu să le privesti ca pe o sursa de venit!!!!!!!!!
Sorin Panait: Oieritul este ca APICULTURA. Trebuie să lucrezi tu TOT. Ochiul tău este obligat să VADĂ TOT, altfel..., e țeapă.
Ion Gheju: De la mine un sfat, mai bine te-ai apuca de politică, cea mai rentabila meserie din țară.
Cioranu Ionuț: Trebuie sa se gândească bine pe ce vrea sa se axeze ( lapte/ carne), trebuie sa știe dinainte in ce zona va avea ferma ( munte/ deal/ campie), si în funcție de asta să își aleagă rasa de oi potrivită.
Andrei Dorin: Dacă nu ești născut și crescut între animale, indiferent care, atunci stai liniștit că pierzi banii și te umpli de necazuri și datorii
Dogaru Neamțu Doru: Prima, îți achiziționezi celebra ghioagă de cioban pentru că vă veți da o grămadă de ghioage unii altora la coaste ca în Baltagul. Dacă ai deja o pășune asigurată cred că vei face bani frumoși fără a te îmbogăți.Trebuie să te țină cârca la muncă și să fii optimist.
Mihai Gabriel Popa: Trebuie să ai adăpost, teren, forța de muncă, piața de desfacere, foarte multă răbdare și minim 20 000 de euro / an banii tăi pentru minim 3 ani când începi să intri pe profit. Dacă nu ai experiență cu animalele, poți să uiți ce am scris mai sus, o să pierzi și banii și vei rămâne și fără animale. 500 de oi productive - fie sunt cumpărate din ales, fie sunt crescute de tine, în turma de 500 de oi poți să o duci în productivitate maxim cam în 5 ani, dar în acest timp o cam întreții (obligatoriu o sursă externă de venit). Mult succes!
Alex Costin: În primul rand trebuie să existe pasiunea pentru ramura asta a zootehniei sau, mai bine zis, să ai dragoste pentru animale, pământ. În al doilea rând, dacă nu ai avut niciodată un număr cât de mic de oi, te sfătuiesc să acumulezi cât mai multă informație despre tot ce înseamnă oaie și să începi cu un număr mic, să vezi dacă te atrage. După o perioadă, dacă vei simți că îți dorești și mai mult și iarăși mai mult, în ciuda greutățiilor intâmpinate in drumul ăsta de fermier înseamnă că ești la un pas de reușită! Revin la ideea principală, nu încerca să fugi înainte de a învăța să mergi și privește animalele ca pe o pasiune, astfel profitul va veni de la sine!
Vasile Dumitru: Dacă vrei lapte, greu găsești cioban mulgător să fii sigur că nu te lasa bălan în plin muls. A doua problemă e dacă ai pășune alocată de primărie A treia problemă, dacă ai proprietate pămînt pentru lucerna, porumb etc. Și ar mai fi priceperea ta dacă nu ai drag de ele și le ții numai pt câștig, te paște falimentul.
Monica Marilena Ichim: În primul rand ar fi bine să-ți placă ceea ce faci. În al doilea rand, te rog să-ți iei un caiet și un pix și să-ți răspunzi la câteva intrebari:
- pe ce vă axați-carne, lapte sau mixt
-creșterea se face în mod extensiv (doar pe pășune), semiintensiv(vara-pășune, iarna-adăpost), intensiv(doar adăpost)- dacî răspunsul e unul din primele 2, ar trebui să calculați dacă pășunea este potrivită pentru numărul de animale pe care il aveți si pentru cât timp, daca raspundeti cu ultima varianta ar fi bine sa va ganditi cum obtineti mancarea pentru ele
-in cazul in raspunsul intrebarii de mai sus este semiintensiv/intensiv, vă gândiți la un adăpost ce trebuie sa asigure animalelor toate cele necesare
-cine are grija de animale si daca aveti angajati, care e salariul acestora
-cum/ce produceti si unde valorificati
-cred ca am mai zis, dar puteti sa va ganditi cum asigurati furajarea animalelor cât stau in adapost
Acum ca aveti o minima idee si vi se pare ca nu puteti duce 500 de oi, dar ar merge vreo câteva...gândiți-vă câte puteți duce. Un sfat! Nu vă bazați pe subvenții! Acestea pot fi un bonus! Dacă aveți întrebări, le aștept cu drag!
Ps: știu că nu am trecut tot, dar să-și facă omul o idee.
Moldovan Teodor: Eu ciobănesc din anii 80, pe timpul lui Ceaușescu cine avea 100 de oi era bogat, acum cu 300, 400 trăiești să nu mori de foame dacă îți calculezi toate cheltuielile fără munca ta.
Andrei Pintilie: Dacă nu ai practică, nu ești crescut în domeniul zootehniei și drag de ele, nici nu te apuca pt că la oi trebuie să fii din an în an, zi și noapte, nu ai Paște, Crăciun, sărbători nimic, toate zilele sunt la fel și în plus ciobănia trebuie respirată.
Fila Bratosin: Eu eram la ajutorul social, am cumpărat 1 oaie de dragul copilului meu, oaia a fătat 2 meluțe și pe urmă am prins drag de ele, am cumpărat an de an până acum de am ajuns la efectivul de 500, cine știe și iubește animalele, dă de la gură lui mâncare și le cumpără la oi. Tot ce este necesar, vaccinurile, porumbul nutrețul, apa, în primul rând adăpostul, totul e să-ți placă, să fii îndrăgostit de ele, nu poți pleca în vacanțe, tu trebuie să fii în jurul lor, mai ales acum când sunt fătările, eu nu mă pot despărți de ele până nu voi mai putea duce lingura la gură, cei ce aveți oi, să vă trăiască și să aveți un an plin de bucurii!!!