SUBVENȚII APIA 2021! Ministerul Agriculturii a stabilit acum, printr-un Ordin, calendarul pentru plata subvențiilor din agricultură către fermieri și crescători de animale. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va efectua plățile în funcție de termenele fixate în documentul MADR.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va asigura toate măsurile pentru accelerarea depunerii/primirii cererilor unice de plată în perioada în care nu se aplică penalități, efectuarea controlului administrativ și pe teren în perioada optimă, acordarea avansului și a plăților finale, cu respectarea următoarelor termene/perioade:
a) cererile unice de plată se vor depune/primi până cel târziu la data de 17 mai 2021 inclusiv, fără penalități;
b) între 1 iunie - 9 iulie 2021 se vor efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor către autoritățile/departamentele de control;
c) între 12 iulie - 15 octombrie 2021 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent unor obligații/cerințe specifice se va efectua, după caz, în iarna sau primăvara anului următor;
d) plata avansului pentru anul de cerere 2021 se va efectua în perioada 18 octombrie 2021 - 30 noiembrie 2021, după finalizarea controalelor administrative și la fața locului în ceea ce privește plățile directe;
e) plata finală ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2021 se va efectua între 2 decembrie 2021 - 31 martie 2022, cu excepția dosarelor la care termenele limită de depunere a documentelor depășesc data de 31 martie 2022.
Directorul general APIA are obligația de a raporta ministrului agriculturii și dezvoltării rurale stadiul implementării schemelor de plăți directe și a ajutoarelor naționale tranzitorii care se aplică în agricultură, săptămânal și respectiv, ori de câte ori este necesar, precizează Ordinul MADR semnat pe 2 martie 2021 de ministrul agriculturii, Adrian Oros.