CE LI SE PREGĂTEȘTE CRESCĂTORILOR DE ANIMALE! De la interzicerea exportului și transportului animalelor vii la interzicerea înființări de noi ferme de animale sunt dezbaterile fierbinți de acum de la Bruxelles. Comisia Europeană urmărește să limiteze consumul de carne, să-l înlocuiască cu consumul de viermi și insecte, a anunțat europarlamentarul Carmen Avram (S&D), membră în Comisia AGRI, care a organizat joi o dezbatere live cu crescători și exportatori de animale din România.
Transportul animalelor vii face obiectul unei comisii speciale de anchetă care, deși ar trebui să analizeze deficiențele actualului regulament european și să recomande îmbunătățiri pare că urmărește cu orice preț interzicerea comerțului cu animale vii în Europa. Cel puțin asta văd la mulți dintre membrii acestei comisii și vreau să vă spun că ei o fac cu foarte mare îndârjire, chiar obsesiv.
Noi nu putem permite asta, nu putem permite oprirea exportului, pentru că ar însemna, cum foarte bine știți, sfârșitul unei nișe în care fermierii români s-au așezat, o nișă care e profitabilă pentru toată lumea, și pentru fermieri și pentru România, iar distrugerea acestui sector ar însemna dispariția unuia dintre puținele sectoare rămase performante la noi în țară. Am să vă dau câteva detalii despre strategia De la fermă la furculiță, care e un dosar fierbinte pe masa Comisiei pentru agricultură în această perioadă, la care au fost depuse nici mai mult, nici mai puțin, 2.295 de amendamente și asta spune destul de mult dspre interesul imens pentru al Parlamentului și al sectorului agricol pentru această strategi. Plecând de la premisa că modul în care producem și consumăm mâncare are un impact asupra mediului, biodiversității, sănătății și bunăstării animalelor, Comisia Europeană vrea să pună sectorul agroalimentar pe traiectoria Green Deal (Pact Verde n.r.) și să-l facă sustenabil.
Scopul este în mare parte binevenit însă unele amendamente ar putea avea un rezultat nociv la adresa sectorului zootehnic și am să văd au câteva exemple. Există un paragraf 20 în draftul de raport unde se vorbește despre o schimbare la scară largă a consumului de alimente și se recomandă un consum redus de carne roșie și procesată. Aparent, paragraful nu par periculos fiind vorba despre o simplă recomandare însă dacă ne uităm la alte amendamente, la alte paragrafe, tema pune o mare problemă deoarece e clar, ne arată că există un plan de diminuare a consumului de carne, deci o reducere a numărului de animale crescute. De exemplu, există amendamentul 1711 care este depus chiar de unul dintre cei doi co-raportori și care vorbește de o inversare a procesului de proteină animală versus proteină vegetală din alimentația noastră. Cu alte cuvinte cere Comisiei Europene ca alimentația noastră să nu mai fie bazată pe un consum de 60% proteină animală și 40% proteină vegetală ci invers 40% proteină animală și 60% proteină vegetală.
Mai sunt și alte amendamente în care se cere reducerea semnificativă pe piață a volumelor de carne și produse lactate, precum și a consumului acestora. Or, unele în care se cere inclusiv reducerea numărului de animale crescute la nivel european pentru carne, lapte, ouă și interzicerea dezvoltării unor noi ferme sau unor noi unități de producție. Între timp, aparent fără legătură, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor a aprobat recent primul vierme pentru consum uman și analizează alte 14 insecte în același scop, iar știrile despre carnea sintetică au prins din ce în ce mai multă vizibilitate în bula aceasta de la Bruxelles, a anunțat europarlamentarul român Carmen Avram.
Prin unele amendamente se urmărește înlocuirea transportului de animale vii cu transportul de carcase, a mai spus Carmen Avram.
Aceste amendamente sunt depuse și sprijinite de unii membri ai comisiei de anchetă privind bunăstarea animelor vii în timpul transportului, comisie din care eu fac parte și ocup poziția de coordonator din partea grupului S&D. Inițial, această comisie ar fi trebuit să investigheze slăbiciunile Regulamentului european 1/2005 și să recomande îmbunătățiri. Dar pe parcursul ultimelor luni, de fapt, chiar de la înființarea acestei comisii anul trecut, ea s-a transformat într-o platformă de promovare a interzicerii exportului de animale vii de tot în Uniunea Europeană și, implicit, pentru România. Și pot să vă spun că dialogul în această comisie este foarte, foarte complicat.
Nu se caută soluții de îmbunătățire, se merge direct la extremă și presiunea este foarte mare pentru ca, la nivelul Comisiei Europene, să fie declarat exportul de animale vii interzis. Pentru România, acest lucru ar însemna distrugerea întregului sector și cred că trebuie să luăm toate măsurile pentru a îmbunătăți, evident, bunăstarea animalelor, e o condiție esențială pentru noi dacă vrem ca acest sector să supraviețuiasă, trebuie să îmbunătățim bunăstarea animalelor în timpul transportului.
Adică, să apelăm la veterinari care să fie pe nave, să limităm transportul la temperaturi mari, să avem un control mult mai dur, pregătirea mai bună a personalului care efectuează acest control, să ne îmbunătățim legislația națională, lucru pe care România l-a făcut într-o oarecare măsură, dar mai nevoie de niște intervenții și rămâne de văzut cum va fi implementat și să ne asigurăm de continuitatea acestei nișe. Altfel, poziția dominantă pe care o avem în statele din Orientul Mijlociu ne-ar putea fi ocupată de concurență, Turcia și Auastralia fiind principalii noștri competitori pe această piață din Orientul Mijlociu, a adăugat eurodeputata Carmen Avram.