PLATĂ AJUTOR DE MINIMIS PE HECTAR. Astăzi, (vineri n.r.) toţi producători eligibili înscrişi în Programul 'Usturoi 2020', care au valorificat producţia pentru suprafaţa cultivată, au primit ajutorul de minimis conform HG 202/2020, a declarat Cristian Delibaş, directorul Direcției pentru Agricultură Botoșani.
Suma totală acordată producătorilor de usturoi din Botoșani se ridică la 681.643 lei. Banii au fost plătiţi de Ministerul Agriculturii pentru cultivatorii din Botoşani care s-au înscris în programul care stimulează producţia de usturoi, a declarat, vineri, şeful Direcţiei pentru Agricultură, Cristian Delibaş.
Potrivit sursei citate, în Registrul unic al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Botoşani sunt înscrişi 109 de beneficiari eligibili ai programului "Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi".
"Astăzi, (vineri n.r.) toţi producători eligibili înscrişi în Programul 'Usturoi 2020', care au valorificat producţia pentru suprafaţa cultivată, au primit ajutorul de minimis conform HG 202/2020", a declarat Cristian Delibaş, directorul Direcției pentru Agricultură Botoșani.
Pentru anul 2020, valoarea ajutorului de minimis pe hectar s-a înjumătățit, de la 3.000 de euro la 1.500 de euro/ha. Plățile s-au făcut pentru cultivatorii de usturoi din toată țara, termenul limită de plată fiind 31 decembrie 2020.