Adama
Agreena-direct
AGRICOVER

Ajutor de stat pentru minim 3 capete bovine! Când primesc crescătorii banii!

Publicat: 22 aprilie 2022 - 06:11
Comenteaza   | Print | Trimite unui prieten

Guvernul României a aprobat joi, 21 aprilie 2022, un ajutor de stat pentru crescătorii de bovine în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19. Condițiile pentru obținerea ajutorului și termenul până la care trebuie achitat crescătorilor de bovine.

Potrivit Ordonanței de Urgență, aprobată de Executiv, schema de ajutor de stat se acordă anul acesta în sectorul bovine, crescătorilor persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale sau familiale, persoane fizice autorizate, care, în anul 2022, desfășoară activitate de creștere a bovinelor.

vaci-madr_b

Pentru acordarea ajutorului de stat, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii de eligibilitate:

a) să fie înregistraţi în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI, şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură;
b) să nu se afle în reorganizare, lichidare sau faliment la data de 31 decembrie 2019, conform evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o decizie definitivă a instanţelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019;
c) să dețină, la data depunerii cererii, bovine în exploataţie cu cod atribuit de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, înregistrate în RNE.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor în scopul compensării pierderilor cauzate de pandemie în semestrul I al anului 2022, pentru minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2022, la care se pot adăuga și bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2022, în exploatație cu cod ANSVSA, înregistrate în RNE.

Valoarea totală a ajutorului ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, nu depăşeşte echivalentul în lei a 290.000 euro. Valoarea ajutorului de stat se calculează pe baza cuantumului stabilit, pentru fiecare beneficiar, în funcție de numărul de capete de bovine eligibile, până la concurența plafonului.

Plafonul alocat pentru acest an pentru plata ajutorului Covid bovine este de 170.250.000 lei. Cuantumul pe cap de animal se calculează prin raportarea plafonului la efectivul total de bovine eligibile.

Cererile se depun la APIA!

Beneficiarii depun la centrele judeţene/locale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, denumită în continuare APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, cererea însoţită de copie de pe certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului al beneficiarului, acolo unde este cazul, împuternicire şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal/împuternicitului, precum și de documentul privind coordonatele bancare/trezorerie.

Cererile de solicitare a ajutorului de stat pentru bovine sunt însoțite de documentul emis de utilizatorii Sistemului naţional de identificare și înregistrare a animalelor – SNIIA, din care rezultă efectivul de bovine cu vârsta de minimum 16 luni și /sau efectivul de bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2022, deținut în exploatația /exploatațiile cu cod atribuit de ANSVSA, înscrisă /înscrise în cerere. Documentul se va emite la solicitarea beneficiarului și va fi transmis în format electronic de către utilizatorii SNIIA către centrele locale / județene ale APIA.

Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat este de 20 de zile, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a ordonanței de urgenţă. Aceasta intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. 

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2022. Nu se acordă plăţi ulterior datei de 30 iunie 2022 dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate dintr-o cauză imputabilă beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la APIA.

 

Vizualizat: 8290 | PrintPrint | Trimite unui prietenTrimite unui prieten

Alte articole in aceasta categorie

Decizie ASTĂZI ferme de vaci!

Decizie ASTĂZI ferme de vaci!

28 noiembrie 2023 - 18:40

S-a discutat astăzi la Bruxelles. Directiva DEI (Directiva Emisii Industriale) ar putea pune în pericol fermele de vaci care nu vor avea mijloacele necesare de a investi. Potrivit Euractiv, trei europarlamentari solicită Comisiei să se excludă vacile de la aplicarea acestei directive.

Cu cât se mai vinde o Bălțată Românească cu origine, dar fără origine!

Cu cât se mai vinde o Bălțată Românească cu origine, dar fără origine!

28 noiembrie 2023 - 14:09

Care este prețul cu care se vinde, în această perioadă, o vacă din rasa Bălțată Românească, neînscrisă în registrul genealogic al rasei, și cu cât se vinde un exemplar înscris în secțiunea principală a registrului genealogic?

Procurorii DNA, percheziții ASTĂZI la cei care au obținut ilegal terenuri!

Procurorii DNA, percheziții ASTĂZI la cei care au obținut ilegal terenuri!

28 noiembrie 2023 - 12:53

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2014-2023, în legătură cu obținerea pe nedrept a unor imobile (24 de terenuri) aflate în proprietatea statului, situate pe raza municipiului București.

Subvenție specială pentru fermele mici care cresc animale, dar cultivă și pământ!

Subvenție specială pentru fermele mici care cresc animale, dar cultivă și pământ!

28 noiembrie 2023 - 12:12

O nouă plată directă se pregătește pentru fermele mixte, mai ales pentru cele mici sau de familie, a anunțat comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski.

MADR: Precizări importante ajutor de stat!

MADR: Precizări importante ajutor de stat!

28 noiembrie 2023 - 11:51

Ministerul Agriculturii face precizări importante vizavi de accesarea ajutoarelor de stat din cadrul Programului Investalim.

Comisar UE mesaj de la fermieri: Nu ne dați nicio subvenție, asta e pomană!

Comisar UE mesaj de la fermieri: Nu ne dați nicio subvenție, asta e pomană!

27 noiembrie 2023 - 09:36

Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat că primește mesaje de la unii dintre fermieri care-i spun să nu se mai dea subvențiile agricole, pentru că sunt o pomană. Prețul corect la produsele agricole, produsele din fermă ar fi în avantajul fermierilor, crescătorilor de animale. Din 2027, s-ar putea să dispară subvențiile agricole.

Micii fermieri până-n 10 ha sunt scutiți de această condiție pentru subvenții APIA!

Micii fermieri până-n 10 ha sunt scutiți de această condiție pentru subvenții APIA!

27 noiembrie 2023 - 07:38

Micii fermieri care lucrează până-n 10 ha sunt scutiți de respectarea normei de eco-condiționalitate, Gaec 8, atât de discutată în ultimul timp. Această condiție este obligatorie pentru încasarea subvențiilor APIA pe suprafață, excepție fac micii fermieri. Ce presupune? Necultivarea unui procent din teren. Pentru acest an, fermierii au avut derogare, dar anul viitor vor trebui să respecte condiția dacă vor subvenții. 

Ajutor 186 milioane euro pentru fermieri!

Ajutor 186 milioane euro pentru fermieri!

27 noiembrie 2023 - 06:29

În 2024, Comisia Europeană va aloca un total de 185,9 milioane EUR pentru finanțarea activităților de promovare a vânzării de produse agricole și alimentare ale UE durabile și de înaltă calitate în UE și în întreaga lume.

Programul Solarul pentru micii fermieri!

Programul Solarul pentru micii fermieri!

26 noiembrie 2023 - 20:15

Fermierii apreciază ajutorul obținut prin programul „Tomata”, dar Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău, crede că ar trebui îmbunătățit pentru a favoriza zestrea genetică națională de semințe de tomate și legume, nu pe cea din import.

Crescătorii își dau oile gratis ca să scape de cheltuieli!

Crescătorii își dau oile gratis ca să scape de cheltuieli!

26 noiembrie 2023 - 15:06

Excesul de carne de oaie din Australia a făcut ca preţurile să scadă, iar unii fermieri îşi sacrifică sau îşi dau oile gratis pentru a reduce costurile, în loc să le crească la ferme, relatează CNBC și News.ro.

Scrie parerea ta







Numarul comentariului:
Nume:
Cod de securitate
Accept regulile de comentariu

Bine ați venit!

Aș vrea să stabilim câteva reguli pentru ca discuțiile să se poarte civilizat și constructiv.

1. În primul rând fiți respectuoși și prietenoși cu cei care comentează. Scopul e să găsim metode prin care să ne înțelegem ideile și motivațiile nu să ne depărtăm și mai mult.

2. Orice comentariu poate fi considerat material pentru ”intrebarea” care va motiva un articol.

3. Dacă consideri că întrebarea ta a fost prost reprezentată sau răspunsul te nemulțumește te rog comentează și lămurim.

4. Vă rog să criticați liber dacă vi se pare că am prezentat greșit ceva, dar să luați în considerare că scopul paginii este să fie moderat (pe cât posibil) deci nu o să vedeți scrieri agresive de la noi.

5. Pentru fiecare postare o să vă rog să păstraţi discuţia pe subiect astfel încât să nu divagăm neconstructiv fără a ajuta pe nimeni.

5. În rest folosiți-vă bunul simț.

Mulțumim!



Video

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei!

Bovinele care stau iarna pe pășune - 110 exemplare de Galloway în inima Transilvaniei!

Una dintre cele mai vechi rase de bovine din Europa s-a adaptat de minune pe păşunile de lângă Agnita, unde Bogdan Varga a preluat de câteva luni afacerea tatălui său. Exploatate exclusiv pentru producţia de carne, cele 110 exemplare de Galloway sunt ţinute tot timpul anului pe păşune.

Redactor: Liviu Gordea
Imagine: Daniela Radis

Povestea porumbului de Cărpiniş Massey Ferguson a convins de la prima lucrare CLAAS România - soluţii digitale, servicii post-vânzare şi training specializat pentru operatori!

Bancul zilei

Ninge...

Ninge...
De când a început să ningă, barbatul meu stă şi se uită non-stop pe geam. Detalii