APIA A RELUAT PLĂȚILE PENTRU AJUTOARELE COVID 19 MĂSURA 21! De astăzi, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a reluat plata ajutoarelor Covid 19, Măsura 21, pentru crescătorii de bovine care dețin între 5 și 90 de bovine, crescătorii de ovine/caprine și cultivatorii de legume, fructe și cartofi. Ajutoarele din cadrul Măsurii 21 sunt acordate pe fermă, nu pe hectar sau pe cap de animal. Fermierii au anunțat ce sume au primit de la APIA.
Fermierii din mai multe județe și-au verificat astăzi, 4 ianuarie 2021, conturile bancare și au anunțat că APIA le-a virat ajutorul Covid 19, Măsura 21.
Au intrat banii la Măsura 21 în județul Neamț, a anunțat astăzi fermierul Marius Vasnic pe unul dintre grupurile Facebook cu profil agricultură. Marius Vasnic a mai spus că ajutorul primit de la APIA este de 700 de euro pentru legume în câmp, cultivate pe o suprafață de până la un hectar, și 700 de euro pentru legumele cultivate în solarii. În total, 1400 de euro, 6.650 de lei.
Gina Dani Tat, crescător de bovine din județul Satu Mare a anunțat, de asemenea, că a primit 1.900 de lei ajutor Covid 19 pentru 12 bovine și că așteaptă și a doua tranșă de bani.
Adrian Hangiuc: Și la Iași a intrat azi pentru capre și oi.
Valentin Georgian Niculae: Călărași, a intrat azi, Măsura 21 bovine.
Bella Laszlo: Bistrița-Năsăud, da, pentru legume/fructe.
Ionuț Grigore: Ialomița, au intrat în cont 1.900.
Edi Belchita: Argeș, a intrat pentru legume/fructe. Eu m-am încadrat la 1.200 de euro.
Aurel Bobea: Vaslui, da.
Ionuț Sandu: La Iași, 2.000 de lei pentru 14 vaci.
Gina Loredana Cojocariu: Botoșani, da.
Vă reamintim cuantumul pe exploatație a ajutorului Covid 19, Măsura 21, destinat micilor fermieri, pentru fiecare sector în parte:
Sectorul ovine sau caprine/exploatație:
între 50 -100 capete - 500 Euro
între 101-200 capete - 800 Euro
între 201-300 capete - 1300 Euro
între 301-400 capete - 1700 Euro
între 401- 500 capete - 2100 Euro
peste 500 capete - 2500 Euro
Sector bovine:
între 5 UVM - 10 UVM- 1000 Euro
între 11 UVM- 20 UVM- 2500 Euro
între 21 UVM– 30 UVM- 3500 Euro
între 31 UVM– 40 UVM- 4750 Euro
între 41 UVM- 50 UVM- 5000 Euro
între 51 UVM– 60 UVM- 6000 Euro
între 61 UVM- 90 UVM- 7000 Euro
Sectorul legume, fructe şi cartofi/exploatație:
a) legume cultivate în câmp, fructe și cartofi
între 0,3 Ha - 1 Ha - 700 Euro
între 1,01 Ha - 3 Ha - 1200 Euro
între 3,01 Ha - 5 Ha - 3000 Euro
între 5,01 Ha - 10 Ha - 4000 Euro
peste 10 Ha - 5000 Euro
b) legume, fructe cultivate în spații protejate (sere și solarii)
între 0,03 Ha - 0,29 Ha - 700 Euro
între 0,3 Ha – 0,5 Ha - 1200 Euro
între 0,51 Ha – 1 Ha - 3000 Euro
între 1,01 Ha - 2 Ha - 4000 Euro
peste 2 Ha - 5000 Euro
Valorile ajutorului Covid 19 pe exploatație agricolă sunt furnizate de APIA, responsabilitatea pentru sumele anunțate aparține APIA.