Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii Adrian Rădulescu va candida din partea PDL pentru un post de deputat în judeţul Neamţ, deşi a deţinut, până recent, funcţia de secretar executiv al UNPR, partid aflat, de asemenea, la guvernare şi care l-a propus şi susţinut pentru funcţia pe care Rădulescu o ocupă în prezent la Ministerul Agriculturii.
Anunţul a fost făcut atât de Rădulescu, la o întâlnire cu fermierii din Mehedinţi, mai devreme luna aceasta, cât şi, oficial, de purtătorul de cuvânt şi vicepreşedintele PDL, Sever Voinescu, la finalul Biroului Permanent Naţional al partidului din data de 25 iulie a.c..
Rădulescu va candida împotriva social-democratului Liviu Harbuz, de profesie medic veterinar, fost şef al ANSVSA şi fost, şi el, secretar de stat, care reprezintă coaliţia din opoziţie, USL.
Cei doi se vor bate pentru postul de deputat rămas vacant în colegiul 6 Neamţ după decesul deputatului PSD Victor Surdu.
Alegerile în Colegiul 6 din Neamţ vor avea loc în 21 august
Candidaturile la alegerile parlamentare parţiale din Neamţ se depun până la 1 august, iar campania electorală se va desfăşura în perioada 6-20 august, alegerile uninominale urmând să abă loc pe 21 august 2011.
Dacă Rădulescu va câştiga locul de deputat, acesta va trebui să renunţe la postul de secretar de stat din cadrul Ministerului Agriculturii.