Dacă întreb politicienii din comisiile de specialitate din Parlamentul României aproape în unanimitate recunosc că e nevoie de camere agricole. Dar o spun așa ca și cum aceste camere sunt ca orizontul, într-o veșnică deplasare spre niciunde.
Ministrul s-a declarat la început chiar fan camere agricole, dar între timp ține cu altă echipă. La fel și liderii fermierilor, dacă sunt întrebați, ai să afli că nu au nimic oficial împotriva acestor structuri. Dar, ba că ceva nu e cum trebuie, ba că cele care s-au făcut deja, acum câțiva ani, sunt deja în ilegalitate, ba că legea e strâmbă, ba că ar fi bine ca fermierii să le ceară mai cu viață. În fapt, nimeni nu vrea camerele fără să poată avea o bucățică din hățuri.
Ba chiar se visează fiecare în parte călare pe capra poștalionului cu camerele agricole. Așa că, asemenea fondului mutual sau a canalelor de irigat, și camerele agricole au intrat definitiv în ceața deșertului drept o fata morgana. Legile, Hotărârile de Guvern și toate inițiativele legislative nu sunt decât o perpetuă amânare. Când, dacă cineva ar deschide naiba ochii ar vedea câtă nevoie este de specialiști agricoli în țara asta plină de amatori pe post de oracole, de bocitoare profesioniste și de păzitori ai drobului de sare. Fermierii dau vina pe politicieni, politicienii pe fermierii și dracu pe toți. Cum să se înceapă ceva în țara lui niciodată terminat?! De câte ori cineva zărește vreo luminiță la vreun capăt de tunel, cum cineva îi umflă ochii defintiv.
Îmi amitesc mereu de bancul cu sedința de partid făcută atunci când ar trebui căutată o soluție. De veșnica îngropare în seminarii, comunicări științifice și proiecte bombastice când ar fi de ajuns să punem naiba mâna și să construim ceva. Dar nu ca Manole. Să turnăm naiba o temelie mai întâi. Să adunăm apoi cărămidă pe cărămidă și să facem dracului o prăpădită de coșmelie. Să aibă și prăpădiții de fermieri mai mici sau mai de mijloc unde să caute un mic adăpost. Că ceilalți și-au făcut monastiri deja. Cu turle luminoase, cu turle aurii și mai știu eu de care. Și nu mai vor enoriași decât la culesul taxelor.
Camerele agricole ar fi puntea dintre politica ministerului și înțelegerea populară. Agentul agricol ar fi liantul care să propovăduiască adevărurile din casă în casă. Aproapele fermierului care să-i întoarcă când e nevoie și obrazul celălalt. Cel care ar descifra pre limba poporului păsăreasca administrației. Dar cine să priceapă ceva în viața asta de lut. Aproape toți vor ca traducerea aceasta să sune cum vor ei. Orice alt cod, orice alt algoritm este blasfemiator pentru turlele lor înalte și rupte de realitate. Din păcate și bieiții fermieri mici și mijlocii sunt lipsiți de orice speranță. Nu mai au nicio vlagă și copiii lor numai agricultură nu mai visează. Dar auzi peste tot naționaliștii de la oraș că să nu-și vândă țăranii pământul străinilor. Mai bine să-l dea de bogdaproste ajunșilor vremii. Altfel cui naiba să-l mai lase dacă nimeni de-ai lor nu-l mai vor?! Pentru că din bogăție a ajuns pagubă, pentru că din avere a ajuns fiere.
În satul meu erau acum 26 de ani circa o mie de vaci, iar acum mai sunt patru sau cinci vaci și câteva capre. Iar terenul unde pășteau este jumătate pădure și jumătate parc fotovoltaic. Cel mai mare din Europa. Ca și Casa Poporului. Ca și biserica mântuirii neamului. Ne pricepem să facem construcții megalictice și am uitat cum se fac bordeiele. O să ne mutăm cu toții în cimitirul vesel ca hazul de necaz să fie și el cel mai mare din univers!
Între timp țăranii lui Preda au ajuns vedete la Pro tv, iar cei care se mai străduiesc să crească animale sau să cosească dealul sunt păcăliți de toată lumea. Și de șmecheri și de fraieri. Că nimeni nu mai are timp să se ocupe de ceea ce contează. Cei de la primărie le spun că nu le mai ajung subvențiile iar ei nu găsesc mălai nici de o turtă. Vai și amar de cei slabi și mulți că sunt destul de proști încât pun ștampila pe un capac de bere și se închină la primarii care le iau subvențiile și terenurile!