Ca să nu mai existe întrebări fără răspuns după ce 2016 a fost anul extremelor în agricultură.
Dar și al comunicărilor de tip azi e mâine, mâine poimâne și așa mai departe. Un an în care rapița a fost the best ever, iar grâul aproape de cei mai buni ani agricoli ever. Iar cucuruzu s-a cam pârlit în sud și în Moldova.
Un an în care fermierii au cam umblat cu jalba-n proțap, până la greva foamei, în loc să-și cearnă neghina. Un an în care perioadele de secetă s-au împletit cu episoade de ploi diluviene. Fiecare în parte găurind buzunarele fermierilor. Un an în care grâul s-a semănat cu mașina de amendamente, iar porumbul încă mai așteaptă pe alocuri combina. Ar fi cazul să-l botezăm Alba-Neagra, în același ton cu guvernul Cioloș. Că tot își face Julien o struțocămilă pentru politici publice. Asta de parcă partidele ar face politici particulare.
Un an în care subvențiile au venit cu mari sughițuri și apoi s-au veselit până aproape de extaz. Dar și cu felul nostru de a fi, azi veseli, mâine triști. Uneori aproape fără un motiv anume, alteori din prea multe motive. Și tot așa, până și UE se va molipsi de la noi și va vota împotriva caprei vecinilor.
Și, ca să nu ne pierdem dansul acesta de pinguini, 2017 va avea de toate, cu belșug. Și, în plus, un prim ministru cu nume de calamitate și, cum altfel, un ministru al agriculturii cu numele ca un răspuns favorit al fermierilor la întrebarea de ce tocmai Petre Daea?
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!