În prag de alegeri parlamentare suntem în continuare o țară a extremelor, o țară în care Vodă încă se plimbă slobod doar prin lobodă.
Iar revoluționarii noștri cotidieni sunt de tip cubanez caricatural. Arborează steaguri divers colorate la cefele lor de baștani care nu mai sunt demult subțiri. Și dăi și luptă, mai ceva ca pe Bulevardul Magheru la ceasurile nopții. O ascuțită luptă de clasă de tremură și colacii din mâinile pomanagiilor.
Dar lupta asta de clasă, care așteaptă subvenții de la stăpânire, e precum un tangou languros dansat lasciv cu dracu, înainte de marea trecere spre cele veșnic veșnice. Sau altfel spus, conform teoriilor lui Tata Iancu, e ca atunci când vrei să scoți muștele din Cișmigiu cu evantaiul.
Pe de altă parte, nu pot să nu zâmbesc (desigur, amar) atunci când văd cum unii, care se cred bulldogi, sunt fraieriți și de Tom, dar și de Jerry. Ba chiar și de proprii săi tovarăși de lătrat. Până și turbarea lor este de salon, cu spume altoite frumos, după ultima modă. Dar ei nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase. Ba e de vină cerul, ba e de vină pâmântul, fermierul niciodată.
Sfinți martiri pe suprafețele sterpe, ei sunt cei care scot laptele și mierea chiar și din piatră seacă. Așa că vor să-l dea în judecată când pe Busu, pentru că nu pune ploile când e nevoie de ele, când Parlamentul, că dezbate legile în loc să le ia ca pe sfintele moaște la pupat, sau mai recent ministerul, că nu le dă bani să plătească tălmacii la noua Marea Poartă, de la Bruxelles. Niciodată asemenea abordări nu vor aduce rezultate. Ba că tovarășul ministru e cel mai tare din parcare, ba că e cel mai slab „ever, ever”, în funcție de situațiile de moment. Ba că pogonarii „nu e buni” pentru țara asta, ba că fără ei nu se poate. Că străinii ne cumpără țara, iar fraierii de români vând pământul (în loc să-l doneze statului) și iau calea occidentului, sau fac coadă la „subvențiile” primarilor. Pe când băietanii mintoși, care au fost acolo unde trebuie, și cu cine trebuie, lucrează mii de hectare pe redevențe mici, fără ca măcar să le plătească. Pentru că statul e gras și poate răbda la infinit, nu ca arendatorul persoană fizică, care an de an pune presiune pe gâtul fermierilor fără ștaif politic. Iar alții, mai puțin norocoși, plătesc impozite de oraș pe terenurile cu lanuri de cereale din jurul orașelor mari.
Mă întreb când naiba lumea asta de oameni serioși, iubitori de țărână și cu scaun la cap va reuși să se adune pentru a putea combate real jocurile de putere care se încing în jurul activității lor?!!!!
Când vor avea lideri fără rulmenți din fontă, care să nu mai oscileze ca o sfârlează lăsată în voia vânturilor?!... Să fie și ei mândri că sunt membri într-o organizație care e după chipul și asemănarea lor, unde să plătească cotizații decente pentru buna ei funcționare din respect. Fără a aștepta mila guvernanților, care vor împărți banii la cât mai multe așa zise asociații și întotdeauna contra unui troc.