OBIECTIV ÎMPLINIT, AGRIPRESS TRIP FERICIT! Când Asociaţia Presei Agricole din România şi-a propus să organizeze prima sa excursie pentru jurnaliştii din Europa, fiecare dintre noi, membrii asociaţiei, eram optimişti că vom face o treabă bună! Sau, cel puţin, cu certitudine, nu ne vom face de râs.
Dar finalul acestei săptâmâni a adus pe buzele majorităţii celor 31 de jurnalişti de agricultură din Europa cuvinte de genul fenomenal, extraodinar, impresionant dar mai ales fascinant.
România agricolă i-a supus! Minunatul traseu din zona de sud-est a României a avut aproape de toate. De la ferma animalelor a dr Petcu până la cea mai mare exploataţie agricolă din UE. Carnetele de reporter, reportofoanele, camerele foto şi de luat vederi vibrau pur şi simplu la mulţimea de informaţii care se cereau să fie imortalizate. Italieni, germani, francezi, englezi, irlandezi, elveţieni, bulgari, slovaci, austrieci, belgieni sau olandezi s-au prins în horă cu noi. Au prins ritmul sârbelor printre spicele de grâu. Doina au simţit-o în liniştea dintre două zboruri de pelican speriat. Iar undeva sub poalele Măcinului, unde mirosea a cozonac şi a prăjituri ca în amintirile de Paşte şi Crăciun, fiecare dintre noi s-a simţit iar copil.
Ca într-un scrânciob pendulând între bucurie şi cunoaştere, oboseala oaselor se ridica precum un abur în fiecare răsărit. Iar peste zi, din obiectiv în obiectiv, am devenit cu toţii subiectivi. Cinzeci de jurnalişti care nu mai căutau senzaţionalul acela de prime-times, poate un pic cam prea forţat, se adunau în jurul unui lan de rapiţă cu mari greşeli tehnologice ca să privească... macii! La un moment dat o jurnalistă fotografia în genunchi o floare de câmp de parcă se ruga Domnului. În Deltă, un cameraman slovac, aproape un maniac al imaginilor, a vrut să fimeze liniştea. Sper că i-a reuşit!
Aproape fiecare zi din săptămâna tripului a avut în final o cină festivă. Deşi cea mai frumoasă noapte a fost cea petrecută pe vapor în Deltă. Cu apusul de soare de după furtună şi discoteca improvizată cu o boxă şi un telefon mobil. Semn că fastul nu are nimic comun cu deschiderea inimilor. Poate că vinul se face vinovat, el a deschis inimile sau poate că inimile au primit astfel mai lesne adevărul. În aşa fel încât şi nemţii au lăsat lacrimi de fericire pe tărâmul dintre o gură de rai şi apocalipsa tuturor apocalipselor.
Sunt convins că România şi-a cucerit oaspeţii cu nurii ei imposibil de stăpânit. Cine stă mai mult de o zi în acest bârlog al întoarcerii în Eden nu poate să nu se convertească. O să-i reîntâlnesc cu siguranţă cât mai curând. Unii chiar au întrebat de joburi pe aici.
Semn că realitatea este cu mult peste ceea ce percepem noi deşi, câteodată cu foarte multe argumente, ne-am dori să emigrăm în lumea largă, doar să scăpăm de idioţeniile de zi cu zi. Dar asta, poate, pentru că noi nu prea mai avem timp să fim fericiţi în raiul nostru. E ca atunci când sătui de rai vrem să evadăm în aiurea.
Mi-a plăcut mult replica preşedintei ENAJ, Katharina Seuser, când i-am spus că îmi place foarte mult Germania pentru ordine şi tradiţie, aceasta a spus că „dincolo de lumină este loc de mult întuneric”.
Mie nu îmi plac despărţirile şi le evit atât cât se poate. În schimb sunt fanul revederilor. Aşa că aştept cu nerăbdarea viitorul trip în care le vom prezenta Moldova. De fapt o vom redescoperi alături de ei. Pentru că, recunosc, fiecare loc cunoscut vizitat în acest trip mi-a redevenit cunoscut. Iar jurnaliştii europeni de agricultură sunt ca şi noi. Adică iubitori de pământ, de plante şi animale. Cu respect pentru muncă şi sacrificiu. Pentru că agricultorii asta fac în fiecare zi, firesc, ca şi cum ar sufla viaţă, cumva dumnezeieşte, peste sămânţa pusă sub brazdă.