Atât domnia sa cât și cei care îl consiliază. De aceea tot susțin ca federațiile, ligile și mai știu eu care altă entitate a fermierilor din România să își angajeze comunicatori și juriști.
Cum să susții că pământul arabil ar putea deveni bun de patrimoniu național când nu există o asemenea sintagmă în dreptul civil românesc. Chiar mai mult, să ceri și un referendum pe o temă lipsită de orice suport real din punctul de vedere al dreptului civil.
Bunurile imobile (pământul agricol este un bun imobil) pot fi private, publice și privat-publice. În niciun caz de patrimoniu național. Există și o categorie specială a bunurilor de patrimoniu național care se referă în exclusivitate la bunuri de sorginte culturală. Cum este atât de mediatizata Cumințenia Pământului a imensului Constantin Brâncuși și complexul sculptural de la Tg-Jiu cu Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor și Coloana Recunoștiinței Fără Sfârșit. Sau mănăstiri și conace declarate monumente istorice de patrimoniu.
Dar să trecem peste această anomalie și să presupunem că pământul arabil va căpăta calitatea de patrimoniu național, ce ar presupune asta?! Să zicem că terenul agricol deținut de Laurențiu Baciu este patrimoniu național imobil (ceea ce nu e cazul) și acesta ar vrea să îl vândă unui alt cetățean, ar putea?! Bineînțeles că da. Doar că i s-ar impune cumpărătorului să nu îl scoată din țară și să-i păstreze integritatea. Ceea ce e practic bătut în cuie în cazul terenului agricol. Da, bunurile de patrimoniu național imobile se pot vinde și ele. Desigur cele aflate în proprietate privată, inclusiv a statului. Dar au ca
principal preemptor statul român. Așa că în caz că terenul agricol ar fi un bun imobil de patrimoniu multe ar fi problemele. Dar, să zicem că totul e cum crede Laurențiu Baciu și că un bun de patrimoniu național (în cazul de față terenul agricol) nu poate fi vândut decât unui cetățean român sau unei persoane juridice române (ceea ce nu presupune ca acționarul să fie neapărat român).
Problemele nu s-ar rezolva printr-o astfel de acțiune. Ba din contră, s-ar complica. Atât de mult încât nu am de gând nici măcar să presupun.
Măsurile disperate nu își au locul într-o asemenea problematică complexă. Suntem cetățeni europeni și ne face bine să fim. Cine nu vrea să mai fie, ar putea cere mai degrabă un referendum pentru ieșirea din UE. Un așa numit Roxit! Atunci am putea face ce vrem în interiorul țării. Chiar și o nouă naționalizare!