Dezvăluiri învelite parcă de misterul unei Şeherezade de tip nou, cu un pic de cont pe Facebook şi cel puţin o armată de share-uitori. Cu mii şi mii de guri căscate, doar-doar o pica ceva concret din ciocul ei minunat.
Dar Şeherezada nu şi nu, strânge în cioc misterul mai dihai ca într-o menghină de calitate japoneză, doar „niciodată spusul” e mai bun pentru creşterea contului (de Facebook, desigur!). Iar altfel, în momentul în care povestea nu mai incită publicul, finalul se cunoaşte. Pleoşc şi trosc!
Aşa că poveştile trebuie să fie cel puţin nesfârşite, iar subiectele cât mai… de neepuizat. Despre regula pământului şi nimicul de fiecare zi, doar, se pot scrie munţi de texte şi nu s-ar mai găta niciodată subiectul. Tot cum despre băieţi deştepţi şi mişmaşuri din banii adunaţi de la fraierici s-ar putea umple cel puţin o mie şi una de nopţi, cu tot soiul de poveşti care nu se vor termina niciodată. Pentru că sunt poveşti rotunde, infinite chiar, prin repetare idioată!
Şi apoi, nu poţi să nu te-ntrebi de unde până unde atâta vehemenţă întru nimic. Doar cioburi fără adresă clară. Frânturi dintr-o operă cu prea mulţi actori de nezdruncinat. De unde la început toate erau o apă şi un pământ, Şeherezada noastră îi scoate delicat din mocirlă, îi dă prin câteva ape tricolore apoi îi zvântă în cuvinte aproape minunate, de nu mai ştii cine e de vină. Apa sau pământul?!
Dar, atunci când te adânceşti în opera magna cum toate blestemele, zăreşti unicul inamic ca pe un degenerat desprins tocmai din tagma lor, care ori a uitat cum să mai împartă potolul din oala supremă, ori i-a crescut mult prea mult pofta cea poftit în timpul mestecatului cu sfântul polonic.
Acum, să nu aşteptaţi de la mine confirmări sau alte dude. Eu chiar nu ştiu nimic. Iar tata îşi vede în continuare de belit oaia (sau berbecul de la nea Alecu)!
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!