Exasperat de răutățile presei, nepriceperea supușilor și exagerările fermierilor, Achim Irimescu a intrat oficial (neoficial împărtășește demult durerea văcarilor, căprarilor, oierilor și a tuturor bacilor de pe plaiul acesta de pe-o gură de rai) în refuz de hrană voluntar.
Involuntar o fac cam mulți fermieri și mai ales cei care nu vor să fie moț pe sticlă și în paginile de facebock. Mai ales cei care cer cu înfrigurare subvențiile deși spun că nu mai au ce face cu ele pentru că „e mult prea târziu acum”. Ministrul agricultorilor și-a pus umbrela chiar în fața fermei lui Costel Caraș, sub atenta supraveghere a vacilor aflate într-un profund rumegat. Dar să vedem ce revendicări are capul încoronat de la castelul Agriculturii.
Lista e destul de lungă și, mi-aș permite să spun, aproape de sufletul meu moromețian.
Întâia nemulțumire a întâistătătorului (a nu se citi că e primul care stă) fermierilor este tocmai nefericirea de a locui într-un castel, în chiar centrul „satului cu miniștri”. Prea aproape de presă și la intersecția drumurilor tuturor nemulțumiților. Așa că principala revendicare se referă la mutarea curții fermierilor în Bărăgan. Adică în bătaia vântului și lipsa precipitaților. Ca să simtă toți supușii cum e să bei doar apă caldă în loc de apă minerală de la polul sud tratată cu vin de Porto (asta ca să nu se supere nicio cramă din mirificul regat al lui Dionisos). Să vadă el câți reporteri mai vin în praful dintre două lanuri uscate de porumb și floarea soarelui. În lipsa posibilității vreunui neavenit de a tăia altceva decât calea.
Apoi, din prea multă suferință, și-ar dori secretari de stat care să nu stea și directori care să directoricească ceva.
În al treilea rând și-ar dori o ghilotină pentru tratamentul celor care oricum poartă degeaba capul pe umeri. Sau doar ca să nu le plouă în gât. Cea mai tare cerință a înaltpreaînțelegătorului minstru al tuturor fermierilor neînțeleși este listarea fără echivoc, după reguli stabilite de AFIR și urmărite cu strictețe de APIA, a tuturor inițiativelor de spargere a asfaltului și de tăiere a cablurilor pentru a se putea întâmpina acțiunile de prime-time ale lui Dorel nefericitul.
Desfințarea pauzei de gândit dintre două zile de muncă și prelungirea pauzei de cafea la 8 ore cu introducerea de automate în fiecare cort. Lucrările de la APIA să se facă doar noaptea pentru a se obișnui fără lumină. Scoaterea facebockului din serviciile de internet interne și plantarea pokemonilor de jur împrejurul Palatului Victoria. Pentru ca toți nemulțumiți de noua PAC să îl înjure pe Cioloș, adevăratul părinte a celor un infinit de module nemodulabile ale softului sivecoian.
Achim Irimescu dorește prin această grevă, la care speră să-i aibă alături pe toți liderii fermierilor, să sensibilizeze Bruxelles-ul pentru a se lua hotărâri ca laptele, mierea, roșia și fleica românească, „care este peste tot ce pot produce amărâții aia din occident” să devină brand „european”, cu origini sănătoase și bătut în piroaie ca Isus. Astfel, în lipsa oricărei concurențe, fermierul mioritic va putea comercializa brânza făcută din laptele muls pe dinapoia oilor. Așa cum de un univers de ani se mulg mioarele. Mai ales cele vorbitoare și cârcotașe.
Costel Caraș l-a chemat la negocieri pe onor adevărat liderul agricultorilor din Românica și-au pus de o mămăligă cu brânză și smântână. Că doar ce i-au intrat promisiunile ministerului în conturi!
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare!