Urmăream recent o emisiune care scoate agricultura la raport. Invitaţi au fost principalii doi lideri ai fermierilor autohtoni, Laurenţiu Baciu (preşedinte LAPAR) şi Emil Dumitru (preşedinte ProAgro) alături de Ioan Munteanu, şeful Comisiei pentru Agricultură al Camerei Deputaţilor.
„Greii pământului”, aşa cum i-a gratulat gazda emisiunii, s-au luat la trântă cu Legea 150/2016 (lege care modifica Lega 321/2009). Și dă-i şi luptă, la ceas de seară, ba cu supermarketurile, ba cu onor Comisia Europeană de ziceai că mai e un pic şi toată Europa va cumpăra doar produse româneşti. Ba pardon, autohtone (deşi în UE autohton înseamnă din UE).
Asta ar fi noua găselniţă ca să nu mai fie probleme la nivel european. Dar un lucru foarte bun s-a desprins în urma acestei întâlniri televizate. La cum se înţelegeau cei trei „grei ai pământului” în timpul emisiunii, mai că-mi venea să cred că au o relaţie de iubire deja. Tot era ziua internaţională a fericirii! Și aproape că vedeam ridicându-se steagul fermierilor la prora corabiei naţionale pe apele învolburate ale politicilor. Politici europene, politici româneşti, mai agrare sau mai agricole, depinde de unde se dezleagă nodul.
Felul în care la un moment dat se purta discuţia pe marginea acestei legi ciudate, un pic subversiv, de parcă reprezentanţii comerţului civilizat (nu-mi aparţine sintagma) şi ai Uniunii Europene nu ar fi putut auzi nimica, mă duce cu gândul la bancul cu scrumiera. E un pic cam vechi să-l mai spun. Dar dacă tot vrem ca poporul român să cumpere produsul românesc, „mai sănătos, mai cu gust, mai cu moţ” de ce nu investesc autorităţile într-o campanie publicitară. Să trezim interesul, să creem cererea şi poate vor apărea şi produsele. Recunosc că deja ştiu o mie de producători care îşi vând marfa în supermarket şi vreo câteva sute care vând până şi în Bruxelles. Fără nicio lege anticoncurenţială. Fără niciun fel de intervenţie la nivelul politicii europene. Dar dacă tot vrem să ne facem loc cu sila într-un business comercial, de ce să nu ne gândim un pic şi mai departe.
Nu doar la faptul că nu ne mai putem vinde cartofii ca atunci când doar ai noştrii cartofiori, buni şi gustoşi, erau pe piaţă. De ce să nu facem şi o lege prin care fermierii să folosească cel puţin 51% seminţe româneşti?! Doar hibrizii româneşti de porumb şi floarea soarelui erau mai gustoşi şi perfect adaptaţi. Poate că aşa îşi va reveni şi cercetarea românească. Aş plusa chiar. Acelaşi procent, cel puţin, să fie respectat şi la PPP şi fertilizanţi. Să stropim culturile cu produse din urzici şi alte lobode. Să facem cumva să folosim doar utilaje produse local, din oţel de Galaţi şi cauciuc de Artego. Mai ales că oricum ăştia ar aduce venituri statului pentru că la utilajele autohtone nu există scutire de TVA. Sic!
Hai să nu mai fim ipocriţi şi să încercăm să ne adaptăm economiei de piaţă. Deşi, trebuie să recunoaştem, cel puţin în ce priveşte piaţa agricolă europeană, numai de piaţă nu mai prea e. Controlată şi paracontrolată de tot soiul de măsuri împotriva concurenţei reale. Politica Agricolă Comună e un fel de 321 european. Doar că mult mai complicată. Și, eminamente, regulile sunt făcute de cei care au mai multă influenţă. Iar cum noi nu prea contăm în acest angrenaj, ne-am gândit să ne facem propia noastră PAC. Pentru viteza noastră, nu? Și atunci de ce ne mai văietăm de segregarea pe viteze a UE?!!!!...
Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!