CAMPANIE CU DISCHIS... AGRICOL. "Culesul de narcise" în pragul alegerilor este din ce în ce mai evident. Ca și plimbatul limbii prin miere și lapte la declarațiile de eternă iubire a mâinilor crăpate.
Asta înainte de a-i înjura birjărește în gând. Președintele, prim-ministrul și toate cele oficialități scrobite, eterne și de neatins, care în mod normal au boala SM (surdo-mutism) când vine vorba de problemele agriculturii, au pogorât măreț printre fețele arse de soare ale producătorilor agricoli. Au împărțit cu nonșalanța celor care folosesc portofelul altora, tot soiul de bonusuri și speranțe într-un viitor mai mult decât luminos. Aproape ireal, ar zice unii, ceea ce este cu adevărat real!
Dar niciun oficial nu coboară cu adevărat spre sufletele voastre. Pentru că sunt mult prea obosiți să se admire, chiar și atunci când par a se uita și la pălmași. Încearcă să se lăfăie în ochii voștrii curățați de suferință. Vin cu mirări și exclamații de genul „cum dracu nu am știut că vă tăvălim așa duios încât vă curg lacrimi de sânge”, apoi se fac că au înțeles problema, o trimit dintr-o ocheadă unui consilier mult prea personal, care nici măcar nu a notat nimic, pentru că agenda lor e ocupată cu liste de protocol. Din când în când vor declama pe la televizoare că ei au aflat că e nashpa rău să faci agricultură într-o piață europeană normală. Atât de normală încât e lovită de sindromul Bulă (ce e al meu e al meu, iar ce e al vostru e tot al meu!!!).
Urmăresc cu surprindere cum se suprimă orice speranță de profitabilitate printr-un mecanism care pare foarte bine uns. Doar atunci când vin alegerile lucrurile revin spre un normal oarecare. Un normal care ne pare minunat. Apoi vin încă trei ani și jumătate de recuperat prin taxe aberante toată risipa de bujori, trandafiri și narcise, trei ani și jumătate de strâns șurubul până-i sare și STAS-ul, sau de mutat gaura din cureaua de la pantaloni până trece și de izmene. Trei ani și juma` de repăzit capătul tunelului, aproape surpat de atâta așteptare, de unde se tot povestește că ar veni luminița progresului.
Dar nu asta mă miră pe mine. Nu aceste deja repetări idioate mă sperie! Ci încremenirea noastră într-o astfel de paradigmă cu speranța că într-o zi, cineva, va face ceva. Împotriva tuturor, poate și împotriva lui. Iar noi suntem pregătiți să-l aplaudăm dacă va reuși. Iar dacă nu, vom înghiți în sec și-l vom numi fraier.
Cam așa se scrie istoria. La urma urmelor eroii se aleg cu un drapel pe sicrie și câteva gloanțe oarbe trase în plan vertical. Asta doar dacă lupta lor a reușit să schimbe hoții cu viitorii borfași! Iar agricultorii vor brăzda pământurile atâta timp cât lumea va avea nevoie de pâine. Întotdeauna la limita dintre blidul cu mălai și sita cu făină albă!