Lege şi dezordine

Legea nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor a fost publicată în M. Of. Partea I, în data de 21 noiembrie 2011, intrând în vigoare la trei zile după publicare, respectiv în data de 24 noiembrie 2011, iar Ministerul Agriculturii trebuia să elaboreze normele de aplicare a legii în maxim 90 de zile de la intrarea acesteia în vigoare. Ceea ce, cum bine ştim, nu s-a întâmplat.

La mai puţin de o săptămână înainte de expirarea termenului de 90 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, normele metodologice pentru aplicarea Legii 214/2011, cunoscută ca „Legea pajiştilor”, încă dospeau pe undeva prin Ministerul agriculturii. Iar în cele din urmă, în loc de norme, a apărut peste noapte un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului (OUG), publicat de Ministerul Agriculturii în 16 februarie 2012, prin care se amâna aplicarea legii pajiştilor pentru 1 ianuarie 2013.

Motivele invocate în nota de fundamentare erau necesitatea alocării unei perioade de timp în care să se elaboreze modificările juridice care să elimine inadvertenţele din textul legii, precum şi pentru evitarea blocajului implementării schemelor de plăţi pe suprafaţă, de agromediu sau pentru zonele defavorizate, pentru anul 2012, şi afectării bugetelor consiliilor locale care au beneficiat de fonduri europene. Ori, în Legea 214 tocmai asta era ideea... să se încheie odată pentru totdeauna cu banii aruncaţi de-a valma prin bugetele consiliilor locale pentru cu totul alte întrebuinţări decât întreţinerea pajiştilor, iar subvenţiile să ajungă, în sfârşit, la utilizatori, adică la crescătorii de animale care-şi păşunează animalele în condiţiile legii, fireşte.

Doar că socoteala Ministerului Agriculturii nu s-a potrivit întocmai cu ceea ce a urmat... Proiectul de OUG, nu se ştie din ce motive, nu a fost nici el aprobat, aşa că Legea pajiştilor a rămas în vigoare! Evident, tot fără norme, deci inaplicabilă.

Iată răspunsul primit de la Direcţia Generală pentru Politici în Zootehnie şi Industrie Alimentară, în data de 5 aprilie 2012: "Legea nr. 214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor este în vigoare, întrucât proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor legii nu a fost aprobat. (...) Pentru suprafeţele de pajişte permanentă utilizate de către consiliile locale (CL), condiţiile de eligibilitate sunt prevăzute în Ordinul nr. 37/2012 privind aprobarea formularului-tip de cerere unică de plată pe suprafaţă pentru anul 2012".

Culmea este că şi dacă luăm la citit formularul din Anexa Nr. 1 a Ordinului 37, consiliile locale nu prea au ce să caute la APIA după plata unică pe suprafaţă. În formular se precizează clar că pe suprafeţele de pajişti pentru care CL-urile solicită sprijin prin cererea unică de plată pe suprafaţă 2012, nu sunt încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere, nu se încasează taxe de păşunat şi, atenţie, nu sunt solicitate spre utilizare de către organizaţii şi asociaţii ale crescătorilor de animale, conform art. 15 din Legea nr. 214/2011. Mai mult, consiliile locale trebuie să desfăşoare pe aceste pajişti propria activitate agricolă, cu propriile animale, în scop productiv şi nu li se permite nici măcar să ofere servicii de păşunat cu titlu gratuit crescătorilor de animale.

În realitate însă, unele centre judeţene APIA nu verifică buna credinţă a primarilor şi consilierilor locali şi nici nu iau în considerare faptul că asociaţiile fermierilor au depus cereri pentru concesionarea unor suprafeţe, ceea ce înseamnă că CL-urile respective sunt cam în afara prevederilor legale.

Dar deh, trăim în România, ţara cu teoria la maxim şi practica la minim şi unde tocmeala e, de multe ori, lege-n toată regula. În rest, de păşunat, numai de bine...