La greu împreună, la bucurie separat!

Cel puţin asta recunoaştem cu toţii, mai ales în dezbateri când facem teorie. In realitate, simţim pe proprie piele cum agricultorii fug de asociaţii ca „dracu de tămâie”, cum se spune.

Ce-o fi oare în capul acelor fermieri care se urnesc atât de greu să împartă din lucru cu alţi confraţi?  Dacă stai de vorbă cu ei, oamenii zic că înţeleg că au numai de câştigat dacă se unesc, dar când să treacă la fapte o dau la-ntors.

Am observat ceva interesant. Că, adeseori, în viaţa de zi cu zi,  agricultorii români se comportă ca şi cum ar fi grupaţi, mai mulţi, într-o formă asociativă. Cum? Spre exemplu, cunosc câţiva fermieri, vecini de tarla, care îşi cumpără împreună erbicidele şi motorina. Iar după ce recoltează, separat, se tocmesc amândoi cu aceeaşi firmă să le preia producţia. Când unul dintre ei are probleme cu vreo cultură, cu bolile ori dăunătorii,  la cine credeţi că aleargă să se consulte primul? Dacă, Doamne fereşte, se mai întâmplă că unul rămâne fără motorină, oare cine îl scoate imediat din impas? După cum aţi ghicit, în toate variantele răspunsul este unul singur: fermierul vecin.

Munca în echipă a fermierilor poate îmbrăca diverse forme. Iarna, de pildă, se adună cinci, şase proprietari de tractoare la un fermier care are un spaţiu închis, mai mare, cu rampă şi îşi repară  împreună utilajele. La ce nu ştie unul, se pricepe altul. Pe timp de vară, aceeaşi agricultori îşi organizează împreună paza culturilor de pepeni. Dacă stăm să ne gândim bine, vedem că fermierii cu pricina fac o serie de activităţi în comun. Şi chiar mai mult decât atât. Printre ei se găseşte o persoană, mai în vârstă, cu studii de inginerie agricolă, a cărui autoritate profesională este recunoscută  a priori de către toţi ceilalţi agricultori. Şi la cine credeţi că apelează cu toţii ori de câte ori cultura este ameninţată în vreun fel? La agronom, care este un fel de „şef” spiritual pentru ceilalţi.

Aşadar, poate fără să-şi dea seama, în diverse ipostaze, oamenii se comportă ca şi cum ar fi organizaţi într-o formă asociativă.  Sigur că până la o asociaţie agricolă în adevăratul sens al cuvântului mai este ceva distanţă, însă nu una foarte mare.

Ceea ce vreau eu să arăt este că, în esenţă, fermierii ar îndrăgi munca în echipă. Calea asta le-a arătat-o viaţa. Practic, ei oricum se ajută reciproc, din suflet,  cu una, cu alta. Trăiesc ca într-un parteneriat.  Mai lipseşte doar recunoaşterea oficială a parteneriatului. Până la urmă, între asociaţia agricolă din manual şi cea din comentariul meu stă, pot spune, o banală ştampilă! Că restul vine de la sine.

Şi-atunci revin la întrebarea iniţială: oare de ce nu se înghesuie fermierii să-şi facă asociaţii agricole?