De ce ne depăşesc europenii la agricultură?

Bunăoară, există „capitole” la care sunt convins că mergem aproape cot la cot cu germanii ori francezii: dotarea cu utilaje agricole (mă refer aici la dotare, în general, şi nu la excepţii). Ori paleta de inputuri este disponibilă agricultorului român. Nu cred că există astăzi vreun erbicid pe care să nu-l poţi cumpăra din România. La fel şi cu tractoarele ori alte utilaje super-performante, desigur, cu condiţia să ai bani.
În acelaşi timp, există multe lucruri cu care suntem rămaşi în urmă. Unele se văd fără efort, cu ochiul liber, altele mai puţin. De data asta vreau să mă opresc asupra unor lucruri care sunt simple, dar şi foarte importante în acelaşi timp, şi care, totuşi, lipsesc aparent inexplicabil din „arsenalul” multor ferme româneşti.

Cred că, de departe, cea mai mare distanţă dintre fermierii români şi cei europeni este vizibilă la capitolul tehnologie. Fie că vorbim de udarea la fir în cazul viei ori de senzorii folosiţi la animale, constatăm, din acest punct de vedere, că noi suntem încă în „epoca de piatră”. Pe când în Vest astfel de tehnologii sunt accesibile tuturor agricultorilor, la noi puţini dintre cei bogaţi deţin astfel de sisteme. De ce pomenesc tocmai de ele? Pentru că, de cele mai multe ori, asemenea tehnologii sunt cele care fac diferenţa dintre profit şi pierdere. Imaginaţi-vă ce bine ar fi dacă crescătorii de vaci din România ar şti în orice moment cum se simt toate exemplarele din ferma sa. Şi câte probleme n-ar putea evitate?

Abatoare şi mici fabrici de procesare a produselor lactate din mediul rural. La ei este ceva obişnuit să vezi aproape peste tot astfel de unităţi. De regulă, făbricuţele cu pricina funcţionează pe lângă asociaţii de fermieri, deservind o comunitatea dintr-o zonă geografică limitrofă. Are vreun rost să mai spun eu ce rol joacă ele în economia agrară respectivă ?

Un sistem de finanţare accesibil pentru fermieri. Cu dobânzi mici, cu rate sezoniere, cu garanţii favorabile agricultorilor, etc. În ultimul timp se „bate” monedă pe acest lucru, mai rămâne să vedem rezultatul. Într-un fel, de sistemul de finanţare depind şi obiectivele punctate de mine mai sus.
Sigur că aş mai putea enumera câteva „repere”, comune la ei, excepţii la noi (depozite de cereale, dimensiunea exploataţiilor, irigaţii, etc.), însă pentru astea am avea nevoie în primul rând de bani. Or, ceea ce am relatat mai sus reprezintă chestiuni importante care nu ţin neapărat de aspectul financiar, cât mai degrabă depind de o anumită strategie agrară şi politică, dacă doriţi. De fapt, ăsta-i baiul cel mai mare al nostru!