Nicio instalaţie de irigat nu va lupta cu orgoliul şi lipsa de viziune. Cum nicio rugă înălţată spre propiul folos nu va găsi niciodată calea spre Dumnezeu.
Aşa că oricâte succese se vor înălţa din fermele din ce în ce mai mari şi parcă de neoprit va veni ziua în care lipsa solidarităţii de breaslă îşi va spune răspicat cuvântul. Lipsa de orizont profesional şi marea secretomanie românească a prins un pic de suferinţă la iniţiativele din ce în ce mai răsărite ale unor oameni pripăşiţi pe aceste meleaguri. Oameni veniţi pe aici să caute un mediu propice dezvoltării. Aşa se face că tehnologiile şi diferitele mici secrete ale unor business-uri reuşite au prins muguri dinspre această parte.
Oricât am blestema multinaţionalele şi fermierii străini care fac agricultură pe plaiurile mioritice, trebuie să le recunoaştem influenţa pozitivă. Pentru că orgoliul nostru gonflat a reacţionat prin hotărârea de a demonstra că nu suntem nici mai proşti, nici mai lipsiţi de mijloace de a cultiva succesul. Dar, prin epatare şi excese (acel mod de a ne convinge singuri, în faţa unei oglinzi idioate, ce şmecheri suntem noi), de a ne arăta până şi muşchii pe care nu îi avem, nu realizăm cum suntem manevraţi pentru a cumpăra şi ce nu e de cumpărat. Doar să fim pe locul I la achiziţii de top. Apoi, forţaţi la plata unor solide marje de profit în conturile vânzătorilor profesionişti, care au ştiut să profite la maximum de felul nostru bombastic de a fi.
Nu vreau să vorbesc aici de faptul că producem din ce în ce mai mult şi parcă fără niciun folos. Atât subvenţiile cât şi producţia marfă se duc spre cei care ştiu să facă valoare adăugată. Iar noi ne văităm ba de dublu standard, ba de faptul că vin străinii să ne ia pământul (pe care, culmea, tot noi îl vindem cu un preţ foarte bun). Şi ne tot întrebăm de ce polonezii ne umplu ţara cu fructele lor, iar olandezii, nemţii sau italienii ne vând înapoi, procesat şi ambalat, ceea ce am exportat la preţ de nimic.
Dar, atât timp cât fermierul este prins în cleştele orgoliului cumpără utilaje meseriaşe pentru care nu are... tocmai meseriaşi; tehnologii pe care nu le stăpâneşte şi tot soiul de soluţii gen „dai un kil şi te faci viril”. Pe bani mulţi, desigur. De multe ori pe bani pe care fermierul nici nu-i vede vreodată.
Chiar dacă unii cred că jurnaliştii sunt prea proşti pentru a pricepe ceva (poate de aceea majoritatea fermierilor nu au nici măcar un abonament din convingere la vreo publicaţie de specialitate) şi de aceea nu-i tratează ca pe nişte observatori ai fenomenului, într-o zi se vor lovi cu capul de propria lor ignoranţă. Pentru că ziariştii sunt observatori, de cele mai multe ori imparţiali, postaţi în locuri din care prind cel mai bine realitatea. Iar rolul lor este să devoaleze tocmai această crudă realitate surprinsă. Chiar dacă sunt huliţi atunci când atrag atenţia asupra defectelor sau a cine mai ştie căror aberaţii. Uneori ameninţaţi că se bagă acolo unde, Dumnezeule, este treaba lor să se bage!
Să nu uitaţi că nu există nici democraţie şi nici societate liberă fără media reală. Nici măcar fotbalul sau boxul profesionist nu ar fi ceea ce sunt azi fără aportul media. Iar politicienii, care oricum nu sunt prea iubiţi de poporul pentru care se presupune că prestează, ar fi nişte nume atârnate vremelnic pe un postament de marmură pe care nimeni, niciodată nu le va citi.
Cât priveşte lipsa de viziune, care a dus la imposibilitatea de a crea mecanisme proprii (fond mutual sau societăţi proprii de asigurare, create de forţele asociative) de apărare în faţa dezastrelor din agricultură (secetă, furtuni, grindină etc), nu se mai pune demult doar în spatele guvernanţilor.
Un organism trebuie să deţină şi mecanisme de păstrare a sănătăţii. Iar AGRICULTURA e un mare organism viu. Aşa că nu mai aşteptaţi doar reţete subvenţionate de la stat, întotdeauna cu medicaţie de genul „ia un pic să nu dai acum ortul popii”, ci imunizaţi-vă din timp prin asociere şi transparenţă.
Şi să nu uitaţi niciodată că deşertul începe mai întâi din inima voastră. Niciodată altfel!