Zău dacă mai pot înţelege cum o televiziune de nişă spune că are 4 milioane de telespectatori zilnic, iar o alta, mai brează, de tip nou, afirmă că nu-ş câte sute de mii de fermieri au stat cu ochii beliţi la ce a spus Mutul cel Mare mediului de afaceri din Românicuţa noastră.
La urma urmelor, tractoarele „merge” şi singure-singurele (nici de motorină nu mai au nevoie, dacă e totul în direct) iar din cer dronele „transmite” live cum spicul se umple de poveşti nemuritoare.
Chiar şi hoţii din lanuri s-au abonat la televiziunea ţăranilor cu ştaif american. Ca să ştie când să intre în lanuri la orele de maximă audienţă. Televizarea căderilor de balegă de la vacile recordiste, care dau lapte cât nu pot procesa lăptăriile ale mai babane din ţărişoara tuturor evenimentelor live. Chiar şi în reluare tot live sunt. Fermierii s-au aliniat ca la rândul la gogoşi din pauza mare a copilăriei mele. Gogoşi fleşcăite dintr-o găleată de tablă smălţuită, un pic ciuruită pe circumferinţă, adusă pe coarnele unui Tohan care făcuse războiul de independenţă.
Ştiu că marketingul şi publicitatea „e” bune. Mai ales când vine să susţină nimicul pe post de eternitate, dar lauda de sine nu e întotdeauna marketing, dragi colegi!
Gândiţi-vă ce ar însemna ca un producător de tractoare de 100 de cai să le proclame în reclamă de n-şpe mii de iepe cucuiete. Chiar mai abitir de atât, că produc monştrii OZN Bua-Bua sau Ibu-Ibu, sau mai ştiu eu ce alte măgăoi de tinichea lucioasă. Credeţi că ar fi coadă la ele?!
Minciuna are picioare scurte, iar exagerările se vor lămuri într-o zi când în sfârşit cei de la statistică vor învăţa să folosească calculatoarele şi la altceva decât ca maşini de scris.
Trebuie să recunosc că tendinţa de a umfla potul nu vine doar de la noi. Acum 25 de ani am cumpărat un aparat electronic care avea ieşiri de 100 W pe canal, dar scotea gemete mai slabe ca vechiul meu Maiak cu doar 8 W. Cât a ţinut mirajul de 100 W falşi?! Până acasă! De atunci m-am prăjit de încă o sută de ori de reclame mai mult sau mai puţin mincinoase. Încetul cu încetul m-am obişnuit să mă uit la SF-uri cu roboţii care se transformă în track-uri şi privesc utilajele cu frica că se vor dovedi într-o zi extratereştii deghizaţi.
Iar presa va avea ce să relateze până la plictiseala maximă. Chiar şi războaiele vor începe după o campanie de marketing şi la ore de audienţă uriaşă. Că, Doamne iartă-mă, cine ar mai şti că e război dacă nu e live?!
Gândiţi-vă ce breaking-news ar fi făcut Răstignirea pentru aceste televiziuni ale câmpurilor. Dar Învierea în prim plan, cu toate camerele sus şi cu fătucile rujate exclamând mai mult decât mistic un Tatăl Nostru carele eşti pe acilea. Ridicarea la cer s-ar fi făcut cu camerele în infraroşu. Cum să ratezi un asemenea eveniment doar pentru că aşa vrea Dumnezeu?!
Hiperbolele au rolul lor, dar să nu fie prea sfruntate, iar reclama e sufletul comerţului dacă reuşeşte să te convingă să cumperi şi a doua oară. Însă puteţi să mă înjuraţi cum vă vine la trompetă dar nu pot să cred asemenea aberaţii numerologice privitoare la privitorii voştrii de nestăpânit şi nici felul acesta bizar de a se lăsa prinşi de flamă al celor care întind publictatea pe pâinea exagerărilor absolute!
La naiba, na, că mă prinseră scriind la ceas de seară echipat în izmene de astronaut!