Cea de-a 29-a ediţie a „Zilelor dovleacului” de la Kikinda (Serbia) va avea loc de vineri – 10 octombrie până luni – 13 octombrie.
Cel mai aşteptat moment este cel al cântăririi dovleacului, când cel mai greu bostan va fi urcat pe podium, alături de proprietar. Recordul zonei este deţinut de un dovleac de 288 de kilograme, cântărit în urmă cu doi ani.
„În fiecare an, la mijlocul lunii octombrie, Kikinda devine pentru câteva zile centrul Europei şi toate acestea datorită unei plante numită dovleac. Totul a început cu mult timp în urmă, când pentru a descrie cât de 'plată' este regiunea Kikinda, oamenii aveau o vorbă: «Te urci pe dovleac şi vezi întreaga Kekendă», fapt pentru care, în perioada evenimentului Zilele dovleacului localnicii, şi nu numai, concurau pentru alegerea celui mai lung şi celui mai dur dovleac”, spune Slavomir Gvozdenovici, preşedintele Uniunii Sârbilor din România.
Potrivit acestuia, sâmbătă are loc sărbătoarea oficială. De dimineaţă începe concursul de pregătire a celor mai diversificate mâncăruri pe bază de dovleac. Apoi urmează ceva specific când e vorba de voivodeni - micul dejun tradiţional bănăţean, unde cel mai important loc îl ocupă dovleacul.
Seara, un juriu de specialitate cântăreşte dovlecii înscrişi în concurs. Cel mai greu dovleac cântărit până acum în Kikinda avea aproximativ 288,3 kg. Pentru a se putea obţine astfel de roade este nevoie de multă dăruire, căldură, destule îngrăşăminte şi apă, spun locuitorii. sursa: Agerpres